Compania a fost lansata oficial la mijlocul lunii iunie 2007, ca o agentie de event architecture, prima si, deocamdata, singura de pe piata romaneasca. Conceptul, mult mai complex, inglobeaza managementul de evenimente cu designul de evenimente si, desi este destul de raspandit la nivel global, in Romania abia incepe sa se dezvolte. De la determinarea obiectivelor pana la masurarea indicatorilor de succes posteveniment si de la crearea conceptului si proiectarea evenimentului pana la cel mai mic detaliu estetic si functional, conceptul de eveniment poate capata, astfel, noi valente. Fondatorii agentiei Event Plus sunt trei specialisti in designul de eveniment si consultanta de proiect, respectiv Ioan Big, Sorin Fodoreanu si Leon Ramaekers, care sunt si singurii actionari ai companiei. Parteneriatul dintre ei s-a datorat colaborarilor anterioare pe diferite proiecte de evenimente speciale, dar si interesului celor trei pentru dezvoltarea competentelor individuale la nivelul celor din tarile dezvoltate in domeniu. “In Event Plus, event managerii determina scopurile si obiectivele unui eveniment, indiferent de natura acestuia, urmarind apoi indeplinirea lui pana la masurarea indicatorilor de succes posteveniment, in timp ce event designerii creeaza concepte si proiecteaza evenimentul pana la cel mai mic detaliu estetic si functional, in concordanta cu scopurile si obiectivele definite de catre manageri”, explica Andreea Dumitru, managing director al Event Plus.
Investitia initiala in lansarea companiei a fost de aproximativ 150.000 de euro si a fost destinata, in principal, strategiei de lansare a brandului pe piata si actiunilor de sustinere ulterioara. Investitii ulterioare, desi luate in considerare initial pentru suport in primul an de activitate, nu au mai fost necesare, pentru ca banii investiti la inceput au fost recuperati in mai putin de sase luni.
“Event Plus este singura companie ce dispune, in acest moment, de resursele si know-how-ul pentru a implementa conceptul de event architecture. Mai mult, din informatiile detinute de noi, suntem si singurii din Europa de Sud-Est”, spune Andreea Dumitru.
Initial, compania a inceput cu sase oameni, iar in prezent are 15. “Vorbim despre structura fixa de angajati. Altfel, echipa extinsa, variind in functie de complexitatea proiectelor, ajunge pana la 30 de manageri de proiect”, explica ea. Primul client al companiei a fost MAE, prin Reuniunea Anuala a Diplomatiei Romane, care a avut loc in septembrie 2007. De atunci, portofoliul companiei a crescut, printre clientii cu care a colaborat pana acum numarandu-se Staer, Jack Daniel’s, Philip Morris, GarantiBank, British American Tobacco, AutoItalia, Primaria Sectorului 4, Attica Media etc. “In general, clientii pe care ii avem sunt clienti pe proiect, chiar daca am dezvoltat cu unii dintre ei o relatie de durata”, mai spune directorul companiei, care preconizeaza, pentru anul 2008, o cifra de afaceri de peste doua milioane de euro. Obiectivele pentru acest an sunt legate de consolidarea brandului Event Plus. Principalul obiectiv de business, atat pentru acest an, cat si pentru 2009 este organizarea a cel putin unui eveniment de amploare in fiecare luna, cu un buget alocat de 150.000-200.000 de euro.
investitia > initiala a fost recuperata in primele sase luni
consolidarea > brandului, obiectivul principal pentru 2008
Context
Un singur jucator pe piata Nisa arhitecturii de evenimente (event architecture) era inexistenta in Romania pana anul trecut, cand conceptul a fost introdus in tara de compania Event Plus. Acesta a aparut pe piata europeana in urma cu trei ani, fiind creat de specialisti recunoscuti in domeniu, precum Joe Goldblatt si Julia Silvers, cei care au definit aria generala de actiune a evenimentelor speciale. Arhitectura de eveniment permite, prin intermediul managementului proiectelor, integrarea platformelor de imagine neconventionale si a serviciilor de design de evenimente, management de evenimente, consultanta si training. Potrivit fondatorilor Event Plus, nevoia unei astfel de companii a aparut si in Romania, ca o consecinta a doi factori.
Primul este acela ca industria romaneasca de organizare de evenimente este reprezentata, pentru moment, doar de companii specializate, de genul agentiilor de advertising, de relatii publice, de productie de show-uri, de organizari de evenimente private si de diverse alte tipuri de evenimente punctuale, multe dintre acestea neavand o foarte clara strategie de dezvoltare pentru viitor. Al doilea motiv se refera la faptul ca, dupa mai bine de zece ani, clientii incep sa devina din ce in ce mai sofisticati in cunoasterea targetului propriu, a comunitatilor, a nevoilor proprii, asa incat cerintele lor pentru proiectele de evenimente speciale, neconventionale, devin din ce in ce mai complexe. Pe piata de evenimente din Romania exista de la agentii de nunti pana la companii specializate in organizarea de concerte. Costurile unui eveniment pot varia intre cateva mii si cateva milioane de euro, in functie de complexitatea sa.
CV
- Andreea Dumitru, managing director al Event Plus
- 28 de ani, casatorita
- Studii:
- 1999-2003: ASE Bucuresti, Facultatea de Finante-Banci, Asigurari si Burse de Valori
- Experienta profesionala:
- Coordonator eveniment Black Pencil, agentia de BTL a Leo Burnett;
- Account manager Maximize Communication, agentia de BTL a Ogilvy&Mather;
- Account director la Ogilvy&Mather Advertising