Money.ro

Mai profitabil decât Bricostore şi Hornbach la un loc. Moldoveanul Pavăl şi-a spulberat concurenţa

bricolaj, Dedeman, profit, retailer

Afacerile cu produse de bricolaj nu au mers prea bine anul trecut. Patru din cei şapte mari jucători de pe acest segment au raportat în 2010 pierderi de zeci de milioane de lei , potrivit informaţiiilor oferite de Ministerul Finanţelor Publice.

 

Dedeman

 

Cu toate acestea, au fost şi retaileri care au ştiut să facă bani pe timp de criză şi şi-au crescut profiturile cu peste 50%. Cele mai mari profituri, dar şi singurul care a înregistrat o creştere al acestui indicator financiar în perioada 2009-2010 a fost Dedeman, compania de bricolaj deţinută de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl din Bacău. Potrivit MFP, societatea a raportat în 2010 un profit net de peste 153 milioane de lei (36,3 milioane de euro la cursul mediu BNR din 2010) la o cifră de afaceri de peste 1,5 miliarde de lei (peste 360 de milioane de euro). În 2009, compania a avut un profit net de 90,9 milioane de lei (21,4 milioane de euro), ceea ce indică o creştere de 68,43%.

 

Secretul succesului Dedeman pare a fi expansiunea. Retailerul are în momentul de faţă în portofoliu 24 de unităţi, trei dintre ele fiind deschise anul acesta. Povestea Dedeman a început în 1992. “Cu acest al treilea magazin deschis în 2011, Dedeman susţine strategia de creştere a cifrei de afaceri cu 10% faţă de anul trecut, când, cu 21 de magazine, Dedeman a devenit lider de piaţă, cu o cifră de afaceri de 360 de milioane de euro”, susţineau reprezentanţii companiei cu ocazia inaugurării unităţii din Baia Mare. Până în 2015, cei doi oameni de afaceri din Bacău vor să aibă o reţea de 40 de centre comerciale.

 

Bricostore

 

Francezii de la Bricostore ocupă locul secund în topul profitabilităţii lanţurilor de magazine de bricolaj. Din datele MFP, compania a terminat 2010 cu o cifră de afaceri de 624,2 milioane de lei (148,2 milioane de euro) şi un profit net de 17,2 milioane de lei (4 milioane de euro). Faţă de anul anterior, trendul a fost însă descendent, profitul fiind cu aproximativ 3,6 milioane de euro mai mic, adică aproape la jumătate. Sub brandul Bricostore funcţionează 16 unităţi în toată ţara.

 

Hornbach

 

Bine le-a mers şi nemţilor de la Hornbach, care au reuşit anul trecut să treacă pe profit. Cu o cifră de afaceri de 299,9 milioane de lei (71,2 milioane de euro) în 2010, compania de bricolaj a raportat un profit net 12,9 milioane de lei (3 milioane de euro). În 2009, au avut o pierdere de 14,1 milioane de lei (3,3 milioane de euro). Hornbach are la ora actuală trei unităţi.

 

Ceilalţi  retaileri mari de bricolaj, Praktiker, Mr Bricolage, BauMax şi Obi sunt pe pierdere, conform datelor financiare din 2010.

 

Obi

 

Campion la pierderi este Obi, care a avut o situaţie financiară similară şi în 2009. Potrivit raportărilor financiare din 2010, retailerul are o pierdere netă de 77,1 milioane de lei (18,3 milioane de euro), la o cifră de afaceri de 165 de milioane de lei (39,2 milioane de euro). Obi operează în România 7 magazine.

 

Praktiker

 

Praktiker a pierdut în 2010 şi mai mulţi bani decât cu un an în urmă. A ajuns astfel la un minus de 31,1 milioane de lei (7,39 milioane de euro), faţă de 22,8 milioane de lei (5,2 milioane de euro) în 2009. Cifra de afaceri a companiei era la nivelul anului trecut de peste 830 de milioane de lei (197,3 milioane de euro). La finele anului trecut, lanţul Praktiker numără 27 de unităţi.

 

BauMax

 

BauMax a trecut anul trecut din categoria companiilor profitabile în rândul celor neprofitabile. Potrivit informaţiilor MFP, 2010 a adus lanţului de magazine de bricolaj un minus de 16,7 milioane de lei (3,9 milioane de euro), de la un plus de 8,1 milioane de lei (1,9 milioane de euro). Cifra de afaceri a fost de 555,5 milioane de lei (131,9 milioane de euro). Retailerul numără 14 unităţi în România.

 

Mr Bricolage

 

În cazul Mr Bricolage, care are 3 magazine în România, 2010 a fost un an mai bun ca 2009. Nu au reuşit să treacă însă pe profit, raportând un minus de 9,5 milioane de lei (2,2 milioane de euro), faţă de 20,8 milioane de lei în 2009 (4,9 milioane de euro).Cifra de afaceri a companiei a fost de 72,2 milioane de lei (17,1 milioane de euro). Rețeaua Mr Bricolage numără 3 magazine.

 

Ultimele Articole