Ministerul Administraţiei şi Internelor se pregăteşte pentru misiunea de re-evaluare a frontierelor aeriene, programată să se desfăşoare în perioada 15 – 17 noiembrie.
Echipa de evaluare a concluzionat că modul de efectuare a controlului de frontieră la frontierele aeriene ale României este în linii mari în conformitate cu acquis-ul Schengen. Având în vedere faptul ca până la momentul ridicării controalelor mai erau aproximativ 16 luni, echipa de evaluare nu a fost în măsură să evalueze infrastructura necesară pentru separarea fluxurilor de pasageri Schengen şi non-Schengen şi pentru efectuarea controlului de frontieră din cauza fazei incipiente a lucrărilor de construcţie.
Cu ocazia misiunii de re-evaluare în domeniul frontierelor aeriene, experţii vor face şi o vizită la PTF Stamora-Moraviţa rutier şi feroviar pentru a verifica finalizarea lucrărilor de refacere a infrastructurii.
Ultima vizită de evaluare Schengen va avea loc în domeniul SIS/SIRENE, în perioada 06 – 10 decembrie.
Programul vizitei de evaluare Schengen în domeniul SIS/SIRENE vizează evaluarea din punct de vedere al îndeplinirii standardelor Schengen a structurilor MAI cu competenţe în domeniu – Centrul Naţional SIS, Biroul SIRENE, Secţia 1 Poliţie a municipiului Bucureşti, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi, Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, precum şi posibile vizite surprize.
Având în vedere termenul asumat de România pentru aderarea la spaţiul Schengen – martie 2011 şi întârzierile în operaţionalizarea SIS II, ţara noastră şi-a anunţat intenţia de a utiliza SISone4ALL, ca soluţie intermediară pentru conectarea la SIS. Etapele acestei conectări sunt prevăzute în roadmap-ul agreat la Bruxelles, până în prezent, acestea desfăşurându-se conform calendarului stabilit.
România a primit deja sprijin pentru implementarea SISone4ALL şi SIRENE din partea anumitor state membre – Polonia (în calitate de coaching country), Germania, Portugalia, Austria şi Elveţia, programele de cooperare fiind deja în derulare. De asemenea, la 25 februarie 2010, în marja Consiliului JAI, s-a semnat o Declaraţie Comună cu partenerii austrieci, în vederea intensificării cooperării bilaterale în domeniul securităţii interne în contextul implementării complete a acquis-ului Schengen în România.
Toate măsurile necesare pentru aderarea la spaţiul Schengen au fost incluse în Planul de Acţiune Schengen revizuit 2010.
Planul conţine recomandările rezultate în urma misiunilor de evaluare deja organizate şi măsurile necesare pentru finalizarea cu succes a procesului de aderare la spaţiul Schengen.
Monitorizarea planului se realizează săptămânal, o mare parte din recomandările iniţiale fiind deja soluţionate.