Președinta Moldovei, Maia Sandu s-a numărat printre spectatorii galei folk ”Mirosul Crăciunului” oferită de emblematici artiști români la Teatrul de Operetă și Balet Maria Biesu din Chișinău.
Spectatoare discretă, președinta Maia Sandu a ajuns la gala muzicală dedicată Crăciunului însoțită de o prietenă, și împreună s-au bucurat de programul formației TVA (Teo Boar, Vladi Cnejevici & solistul și actorul Teatrului Național din București Dorin Andone), de asemenea, de melodiile lui Grigore Leșe și ale lui Ducu Bertzi. Melomana președintă a ținut să-i întâlnească și să-i felicite pe artiștii români după spectacolul care s-a bucurat de mult succes și cu câteva zile înainte, find pus în scenă la Teatrul Național din București.
Pentru Maia Sandu spectacolul folkiștilor a vestit parcă și o mare bucurie. La câteva ore distanță Consiliul European a decis să dea aviz pozitiv deschiderii negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Peste 1000 de persoane s-au adunat în scoarul Președenției, unde au cântat și scandat debutul Moldovei Europene.
Oamenii au încins ad-hoc hore în curtea sediului președintelui între steagurile Moldovei, României, Uniunii Europene, chiar și Italiei. Potrivit estimărilor Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene din republica Moldova (MAEIE) , dintre țările UE, cei mai mulți cetățeni ai Moldovei se află în Italia – 250/ 300 mii, după care urmează Franța – 100/160 mii și Germania – 100 mii de persoane.