Managerii merg la training pentru networking

Asebuss, manageri, networking, training

Alte beneficii apreciate de manageri sunt schimbul de idei (9%), structurarea informaţiilor (6%), obţinerea unei viziuni de ansamblu asupra domeniului studiat (6%) şi, abia pe ultimul loc, diploma (0,9%).

Studiul mai arată că 70% dintre respondenţi ar fi dispuşi să-şi finanţeze personal un program de training.

“Ultima tendinţă, confirmată de înscrierile din această toamnă, este că numărul celor care plătesc cursurile pe cont propriu creşte. În urma măsurilor de reducere sau chiar tăiere a bugetelor de training din companii, dar şi a creşterii competitivităţii pe piaţa muncii, managerii au devenit conştienţi că participarea la cursuri de calitate este o investiţie cel puţin la fel de importantă ca o maşină sau un proiect imobiliar”, spune Lavinia Rasca, director general Exec-Edu.

În privinţa rezultatelor concrete ale participării la curs, 73% spun că şi-au dezvoltat abilităţile de luare a deciziilor, în timp ce 64% declară că s-au întors la lucru cu idei noi.

De asemenea, 21% dintre manageri spun că în urma prezenţei la cursuri au promovat în carieră, iar 7% declară că s-au lansat în antreprenoriat.