Un bărbat de 33 de ani din Timișoara, care consumase cocaină, a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină neînmatriculată. Potrivit unor surse, este vorba de manelistul Zaharia Ionuț Cosmin, cunoscut în lumea iubitorilor acestui gen de muzică și ca „Ionuț Prințul Banatului”.
Mașina în care se afla acesta a fost oprită sâmbătă în jurul orei 21:55, pe Calea Torontalului din Timișoara. După verificări, polițiștii au constat că autoturismul era neînmatriculat.
„Bărbatul a devenit agitat, fiind imobilizat, încătușat și condus la sediul secției, unde a fost testat cu aparatul drugtest, care a indicat valoare pozitivă la cocaină, fapt pentru care a fost condus la spital, în vederea recoltării probelor biologice”, precizează poliția, într-un comunicat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive” și “conducerea unui autovehicul neînmatriculat”.