Mihai Barsan

Maraton pentru strângerea de fonduri destinate cercetării în combaterea cancerului

cancer, combatere

Aflat la a XIII-a ediţie, Maratonul Speranţei Terry Fox îşi propune să atragă atenţia asupra importanţei găsirii unei modalităţi de combatere a cancerului şi să strângă fonduri destinate cercetării medicale.

 

Suma strânsă va fi donată institutelor locale din România care cercetează posibilităţile de tratare a cancerului. În ultimii 12 ani au fost strânşi peste 140.000 de euro pentru sprijinirea luptei împotriva cancerului în ţara noastră, bani care au fost donaţi asociaţiei locale Pavel şi Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală.

 

Linia de pornire şi de sosire a maratonului se află în faţa Şcolii Americane Internaţionale din Bucureşti. Cei aproximativ 750 de participanţi vor parcurge un traseu de 5 kilometri prin pădurea Băneasa.

 

„Prin intermediul Maratonului Speranţei Terry Fox, AISB vrea să atragă atenţia asupra importanţei de a-i ajuta pe ceilalţi. Din acest motiv, în fiecare an, continuăm să îi implicăm pe elevi în acţiuni umanitare al căror scop este atât ajutorarea celor în nevoie, cât şi educarea elevilor în spiritul grijii faţă de semeni, responsabilităţii şi principiilor sănătoase de viaţă. Prin implicarea în astfel de acţiuni elevii dobândesc noi cunoştinţe şi abilităţi, stabilesc contacte cu comunităţi din afara AISB şi îşi asumă riscuri care îi ajută să se formeze ca adulţi responsabili de societatea în care trăiesc”, a declarat directorul Şcolii Americane, David Ottaviano.

 

Maratonul Speranţei Terry Fox este un eveniment ce implică întreaga comunitate, de la elevi şi profesori la personalul administrativ, părinţi, ambasade şi companii.

 

„Participanţii pot concura în cadrul maratonului sau pot doar să participe la festivităţi pentru a dărui o şansă cercetării din România în depistarea şi combaterea cancerului. Sperăm ca şi în acest an să strângem un număr mare de participanţi care să se alăture sprijinirii sistemului medical românesc”, a adăugat Ottaviano.

 

Maratonul Terry Fox Run se desfăşoară la nivel mondial, participanţi din toată lumea având ocazia să se alăture luptei împotriva cancerului prin sprijinirea cercetării medicale şi găsirea celor mai inovatoare modalităţi de combatere a acestuia.

 

În 1977, la 19 ani, Terry Fox a fost diagnosticat cu cancer osos la piciorul drept, acesta fiindu-i amputat cu 10 centimetri deasupra genunchiului. În timpul spitalizării, Terry a fost atât de copleşit de suferinţa pacienţilor bolnavi de cancer, încât a hotărât să traverseze Canada pentru a strânge bani pentru cercetarea cancerului. Călătoria lui s-a numit Maratonul Speranţei.

Ultimele Articole