Pensiile ar trebui să crească cu cel puțin 10% de anul viitor, spune președintele PSD, Marcel Ciolacu. El a spus din nou că e nevoie și de creșterea salariului minim la 3.000 de lei.
„În primul rând trebuie să respectăm legea. Legea trebuie să vină cu indicele de inflație de anul anterior. Am spus, nu e prima oară, trebuie să plecăm de la 10%, categoric. Când mărim pensiile, mărim la toată lumea, şi cei care au pensii mai mici, şi cei care au pensii mai mari”, a spus Ciolacu.
„Părerea mea e că trebuie găsită calea… cum am găsit când am intrat la guvernare, acel program pe care le-am lucrat împreună cu doamna Olguţa Vasilescu, în care la anumite zone, la peste 3,5 milioane de pensionari am venit şi cu acele ajutoare pe o perioadă, mai ales perioada de iarnă, şi se vede cât de bine au venit”, a adăugat el.
Președintele PSD a spus din nou că salariul minim pe economie ar trebui să ajungă la 3.000 de lei, iar 200 de lei din acești bani să nu fie impozitați.
„O treime dintre români au rămas cu salariul minim pe economie”, a spus Ciolacu. Ieri, preşedintele PSD a salutat adoptarea de către Parlamentul European a Directivei privind salariul minim european, spunând că aceasta este „un motiv în plus pentru care PSD susţine necesitatea creşterii salariului minim la 3.000 lei de la 1 ianuarie (inclusiv prin scutirea de taxe şi contribuţii a 200 de lei), propunere cu care va merge în coaliţie”. „Este extrem de clar acum că trebuie să creştem salariul minim. Asta spune şi UE, nu doar PSD”, a scris Ciolacu, pe Facebook.