Marcel Ciolacu e hotărât să nu facă alianță cu AUR

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că PSD nu va face alianţă cu AUR. Acesta a spus că în urma alegerilor parlamentare de duminica trecută PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor au majoritate atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat.

Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă va avea discuţii pentru o majoritate parlamentară cu AUR.

„Dar cine v-a spus că fac cu AUR? Am exclus acest lucru (alianţă cu AUR). Am dat unei colege de-a dumneavoastră şi în scris”, a transmis Marcel Ciolacu.

Premierul a precizat că „PSD împreună cu PNL, UDMR şi minorităţile naţionale au majoritate şi în Camera Deputaţilor şi în Senat”.