Pe 15 iulie, „Fox&Friends“, o emisiune a postului american de ştiri Fox News, a binevoit să discute un scandal care uimeşte întreaga lume. Steve Doocy, gazda emisiunii, şi Bob Dilenschneider, invitatul său, au admis că problema interceptării telefoanelor mobile este una gravă: printre victimele recente se numără Pentagonul, American Express, Citigroup şi Bank of America. Dar de ce se concentrează mass‑media populare pe interceptările de la revista britanică „News of the World“ (acuzată că a înregistrat convorbiri şi sms‑uri ale unor persoane obişnuite, lucru care într‑un caz este posibil să fi dus la moartea unui copil răpit – n.r.)? Şi de ce sunt obsedate de ceva ce s‑a întâmplat acum zece ani la Londra, când America se clatină pe marginea falimentului?
După ce au dat de înţeles că „News of the World“ era mai degrabă victima aici şi au criticat alte mijloace de comunicare pentru că neglijează marile subiecte ale momentului, „Fox&Friends“ a trecut repede mai departe să discute cazul lui Casey Anthony, o mamă care a fost recent achitată de acuzaţia că şi‑ar fi omorât propriul copil.
În top de la zero. Acesta e probabil cel mai stupid comentariu de până acum despre criza de la News Corp.
International, compania lui Rupert Murdoch ce deţine revista britanică. Cel mai deştept ar putea fi o bucată scrisă de Conrad Black, fost baron al presei care‑şi petrece timpul mai mult în închisoare, şi publicată în „Financial Times“. El l‑a descris pe Rupert Murdoch ca pe un „mare om rău“ (cum era de aşteptat, Lordul Black a precizat că această expresie a fost folosită mai întâi de Lordul Clarendon pentru descrierea lui Oliver Cromwell, dar i‑a fost ulterior aplicată şi lui Napoleon). Rupert Murdoch, spune Black, nu şi‑a respectat cuvântul şi a pervertit standardele jurnalismului. Dar totodată a revoluţionat industria.
Acum, că întreaga lume discută, în urma apariţiei lui Murdoch în faţa Camerei Comunelor din Parlamentul britanic, dacă omul este un geniu al răului care dă semne de îmbătrânire sau un geniu rău care aruncă praf în ochii tuturor, este important să ne amintim măreţia sa ca om de afaceri: capacitatea sa de a crea valoare din nimic şi un imperiu media dintr‑o fiţuică obscură din Adelaide. A salvat industria de ziare britanică de la distrugerea ei de către sindicatele de leneşi din tipografii, a îndurat ani întregi de pierderi pentru a transforma televiziunea prin satelit într‑un succes, a spart triplul monopol al televiziunii americane prin crearea canalului Fox News şi l‑a dat lumii pe Homer Simpson.
Rupert Murdoch a dovedit atât o poftă nepotolită pentru afaceri noi, cât şi răbdarea de a investi pe termen lung – o combinaţie rară. O analiză a profitului anual materializat în acţiuni de mare valoare, între 1977 şi 2001, aşază News Corporation pe locul trei (30,7%), după Berkshire Hathaway (30,8%) şi Walmart (38,8%), cu mult deasupra lui Exxon (18,3%), McDonald’s (15,6%) şi IBM (12,1%).
Stormannsgalskap. Balzac pare‑se scria că „în spatele oricărei averi mari se ascunde o mare crimă“. Ar fi mai corect să spunem că în spatele oricărei averi mari se ascunde o aberaţie psihologică. Henry Ford îi ura pe evrei. George Eastman aproba spionajul industrial. Thomas Watson a transformat IBM într‑un cult al personalităţii, completat cu cântece ale firmei despre „prietenul nostru şi mâna noastră diriguitoare“, un bărbat al cărui „curaj nimeni nu‑l poate opri“. Michael Milken, născocitorul obligaţiunilor speculative (junk bonds), a fost condamnat şi a făcut închisoare. Richard Tedlow de la Harvard Business School spune că mulţi „giganţi întreprinzători“ suferă de ceea ce norvegienii numesc stormannsgalskap, nebunia oamenilor măreţi.
Stormannsgalskap este foarte obişnuită mai ales printre baronii media, nu în ultimul rând pentru că aceştia deseori confundă pragul de la care reflectarea realităţii devine plăsmuirea ei. William Randolph Hearst este bănuit de mulţi că ar fi provocat războiul hispano‑american pentru a le da de lucru ziarelor sale. Lordul Beaverbrook se considera un făcător de regi, şi chiar a fost asta pentru George al VI‑lea. Megalomania acestor bărbaţi a fost surprinsă în două capodopere: filmul „Citizen Kane“ al lui Orson Welles şi romanul „Scoop“ al lui lui Evelyn Waugh („Bomba zilei“, apărut în 2006 în România – n.r.).
Citeşte mai departe în MONEY EXPRESS de ce Rupert Murdoch este marele bărbat rău
