„Vrem să continuăm activitatea de explorare şi în 2010 şi am demarat discuţii cu ANRM în acest sens. Marexin este angajată activ în procesul de aplicare pentru obţinerea licenţei în regiunea Mării Negre şi speră să încheie un acord în următoarele şase luni. Pentru moment, este prea devreme să dăm detalii”, potrivit datelor transmise de Marexin SRL, la solicitarea NewsIn.
Directorul general executiv al Marexin SRL, Peter Hamilton, spunea la 30 iunie că Marexin SRL deţine licenţă de explorare din iulie 2008, emisă de ANRM, special atribuită pentru explorarea nămolului sapropelic. „Licenţa a fost emisă pentru un an jumătate”, a afirmat Hamilton.
Marine Resources Exploration International BV, din Olanda, a fost înfiinţată în 2007, iar subsidiara sa din România, Marine Resources Exploration International SRL, a fost deschisă în iunie 2008.
Agenţia NewsIn a publicat la 11 iunie un material, potrivit căruia Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a concesionat, anul trecut, firmei Marine Resources Exploration International SRL, care face parte din Rompetrol Holding SA, 9000 de kilometri pătraţi în Marea Neagră, pentru explorarea resurselor de nămol sapropelic. Potrivit informaţiilor obţinute de NewsIn, firmei care a câştigat licitaţia, Marine Resources Exploration International SRL, i s-a concesionat o suprafaţă de 9000 km pătraţi, dintre care 3800 km pătraţi se aflau în zona de litigiu internaţional cu Ucraina.
Nămolul sapropelic reprezintă, împreună cu ceilalţi compuşi care îl însoţesc (hidrogen sulfurat, gaz metan, gaz hidraţi şi deuteriu), o sursă neconvenţională de energie, fiind o alternativă energetică de viitor. Sapropelul este o substanţă de culoare închisă, care conţine straturi de sedimente şi materie organică. Prin procesare, se poate obţine gaz sintetic, procesul fiind aproximativ asemănător cu cel al folosirii biomasei.