Marko Bela a spus că nu cunoaşte proiectul de modificare a Codului Fiscal prin care contribuţiile sociale pentru cei care realizează venituri din activităţi independente ar urma să crească, de anul viitor, dar că nu va accepta această idee în niciun caz.
„Nu cunosc un astfel de proiect, dar în niciun caz nu vom accepta o astfel de constrângere. Noi vrem acum să anulăm birocraţia legată de declaraţiile de drept de autor, astfel ca angajatorul să fie obligat să facă formele. Alte modificări, nici în acest moment, nici în perspectivă nu vom accepta”, a declarat Marko Bela.
Premierul Emil Boc a discutat, vineri, într-o întâlnire informală, cu noii miniştri ai Muncii şi Finanţelor, Ioan Botiş şi Gheorghe Ialomiţianu, atât despre diferitele variante ale noii legi a salarizării în sistemul bugetar, conform simulărilor efectuate pornind de la niveluri diferite ale salariului minim pe economie, cât şi despre modificările la OUG 58/2010 şi la normele de aplicare a acesteia.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat agenţiei MEDIAFAX, după întâlnirea cu premierul Emil Boc, că modificările la OUG 58/2010 şi la normelor de aplicare a acesteia, care au fost alte subiecte de discuţie cu premierul Emil Boc, vor fi definitivate după dezbaterea lor în Consiliul Economic şi Social, urmând să fie prezentate spre adoptare în şedinţa de săptămâna viitoare a Guvernului.
Legea 571/2003 privind Codul fiscal a fost modificată şi completată în iunie 2010 prin OUG 58. Prin noile prevederi, din iulie 2010 persoanele care obţin venituri de natură profesională, inclusiv din drepturi de autor, sunt obligate să plătească, pentru acestea contribuţii de asigurări sociale pentru şomaj, pensie şi asigurări de sănătate.
Joi a fost supus dezbaterii publice un proiect de modificare şi completare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal.
Actul normativ, care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2011 şi să se aplice începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2011, prevede că persoanele cu venituri din activităţi independente vor plăti contribuţii de asigurări sociale de cel puţin 25,36% şi până la 35% din venituri, aproape dublu faţă de nivelul actual.
Astfel, contribuţia de asigurări sociale de stat (pensii) ar urma să crească de la 10% la 24,43%, contribuţia de asigurări sociale de sănătate de la 5% la 8,35%, iar cea la bugetul asigurărilor pentru şomaj de la 0,5% la 0,78%.
Prin proiect se mai introduce o contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate de 0,85% şi o contribuţie de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale de 0,15%-0,85%, diferenţiată în funcţie de clasa de risc.
Asigurarea în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate va fi voluntară pentru persoanele care realizează venituri comerciale, cele care realizează venituri din profesii libere, persoanele care încasează venituri din drepturi de proprietate intelectuală în mod individual sau într-o formă de asociere, incusiv din activităţi adiacente şi pentru cele care au calitatea de asociaţi, comandari sau acţionari, membri ai asociaţiei familiale care realizează venituri.
Astfel, persoanele care obţin venituri din activităţi independente vor plăti cel puţin 25,36% din venituri, restul contribuţiilor fiind voluntare.
Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele care obţin venituri din activităţi independente plătesc contribuţii pentru pensie, sănătate şi şomaj în cuantum total de 16,5% .
De asemenea, asigurarea în sistemul publice de pensii va fi voluntară pentru persoanele care realizează venituri impozabile din cedarea folosinţei bunurilor, persoanele cu încasări din activităţi agricole supuse impozitului pe venit, celor cu remuneraţii din transferul proprietăţilor imobiliare, altele cele decât patrimoniul personal, dar şi pentru cele cu venituri din alte surse.
Toate categoriile de mai sus vor face însă plăţi către sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Pentru personale care plătesc contribuţii de asigurări, baza de calcul va fi limitată la echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie şi nu poate fi mai mică decât un salariu de bază mediu brut pe ţară.
Iniţiatorii proiectului susţin că este nevoie atât de lărgirea bazei de calcul a contribuţiilor sociale cât şi de corelarea prestaţiilor de asigurări sociale cu sumele plătite de contribuabili pentru asigurările sociale obligatorii, cu respectarea principiului solidarităţii sociale.