Marian Godină intră în plin în scandalul iscat în jurul doctoriței Flavia Groșan. Într-un text pe blogul său, Godină o ironizează pe doctoriță, dar și pe cei care cred că aceasta a reușit să vindece mai mulți bolnavi de coronavirus folosind medicamente ieftine.
„Păi noi, românii, avem medicul nostru care, într-un apartament de bloc, datorită geniului, a găsit leacul miraculos!
E război între ministrul ION și UDMR! Cîțu a ales pe cine susține
Limbajul popular al doamnei doctor ne arată clar că ține cu noi, oamenii de rând. Ba chiar se vede că e sinceră și vorbește pe limba noastră. Dumneaei ne spune, pe înțelesul nostru, că „zmeii”, așa cum le place să-și numească medicamentele minune, pot fi uneori „nervoși la stomac”, iar unii dintre pacienți „să se cufurească”. Vedeți cum se exprimă? Nu ca sclifosiții ăia de medici de vorbesc în termeni de neînțeles pentru a părea deștepți. Fii, dom’le, din popor, ce naiba!
AUR se folosește iar de DRAMA unor muncitori români! ”Suntem singurii”
În timp ce străinii ne vând vaccinuri scumpe, această doamnă doctor a descoperit o schemă de tratament foarte eficientă, dar și ieftină. Înțelegeți acum de ce se încearcă să i se închidă gura? Pentru că „are curajul de a spune adevărul”, la fel ca o altă doamnă eroină care dorește să salveze națiunea.
De aceea e și atât de contrazisă de specialiști, pentru că nimeni din oculta mondială nu ar dori ca poporul să afle că niște banale medicamente ieftine reprezintă de fapt salvarea”, scrie Godină.