„Am ales conducerea grupurilor parlamentare, atât la Senat cât şi la Camera Deputaţilor, în acest moment discutăm comisiile, repartizarea colegilor în comisiile de specialitate. Am ales chestorul la Camera Deputaţilor şi până la ora 13,00 vom finaliza toate procedurile şi alegerile interne în cadrul grupurilor parlamentare, în aşa fel încât la ora 13,00, când începe validarea mandatelor în comisia de validare, să fim gata cu toate alegerile”, a declarat preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, miercuri, după şedinţa cu grupurile Uniunii.
El a precizat că liderul grupului parlamentar al Uniunii de la Camera Deputaţilor a fost ales Mate Andras, iar grupul de la Senat va fi condus de Marko Bela.
„La solicitarea mea şi a colegilor de la Senat, domnul Marko a acceptat să fie, pentru o sesiune, liderul grupului nostru parlamentar de la Senatul României”, a completat Kelemen.
În privinţa comisiilor pe care UDMR le va conduce, Kelemen a precizat că Uniunea va avea şefia comisiei de politică externă de la Camera Deputaţilor, iar la Senat, cel mai probabil va avea comisia pentru drepturile omului.