Ana Draghici

Maximul curentului Perseide, în nopţile de sâmbătă şi duminică

Astronomie

Pentru o bună observare a curentului Perseide este nevoie ca cerul să fie perfect senin şi lipsit de poluare luminoasă.
”Perioada maximă de activitate, din păcate, pică în timpul zilei în România. Deci noi vom avea două nopţi cu intensitate mare, 11 spre 12 august şi 12 spre 13 august, când vom putea vedea în jur de un meteor pe minut. Este posibil să apară cinci-şase meteori pe minut, după care să fie o pauză de câteva minute şi apoi iar. Nu va fi o activitate uniformă”, a precizat preşedintele SARM, Valentin Grigore

 

Acesta a adăugat că în acest an activitatea Perseidelor a debutat pe 17 iulie şi se încheie pe 24 august. În toată această perioadă cerul nopţilor este brăzdat de meteori aparţinând curentului Perseide.

 

”Pentru observarea meteorilor se recomandă găsirea unui loc cât mai puţin poluat luminos, departe de luminile localităţilor, pentru a putea admira spectacolul în condiţii cât mai bune. De asemenea, după începerea observaţiilor, trebuie folosite doar lanterne cu lumină roşie şi mai puţin intensă. Observaţiile pot începe chiar de la lăsarea serii şi trebuie continuate până la ivirea zorilor. În fiecare noapte activitatea meteorilor se intensifică înspre dimineaţă”, a mai spus Grigore.

 

SARM organizează observaţii ale ploii de stele în cadrul taberei de astronomie ”Perseide”, în perioada 9-16 august, la cabana Pârâul lui Blaga, pe Valea Frumoasei, în Munţii Cindrel, judeţul Sibiu.

 

Curentul de meteori Perseide este cel mai cunoscut dintre toţi curenţii de meteori majori activi pe parcursul unui an.

 

Societatea Astronomică Română de Meteori este o organizaţie neguvernamentală cu sediul central la Târgovişte

Ultimele Articole