Restaurantele McDonald’s din Islanda, ce importă cea mai mare parte a ingredientelor utilizate în meniuri, se vor închide după ce costurile s-au dublat în ultimii ani. Lyst a precizat că nu estima o înrăutăţire atât de rapidă a situaţiei.
"Ar trebui să majorăm preţurile cu 20% pentru a obţine marjele necesare pentru produsele noastre. Scumpirea ar duce preţul unui Big Mac la 780 coroane (6,36 dolari)", de la 650 coroane în prezent, a declarat Magnus Ogmundsson, directorul executiv Lyst.
Coroana islandeză s-a prăbuşit anul trecut, după falimentul celor mai mari bănci ale ţării. Pe pieţele valutare externe, coroana s-a depreciat cu 80% faţă de euro, în timp ce restricţiile de capital din acest an nu au reuşit să prevină o depreciere de 8,1%.
"Concurenţii noştrii folosesc carne sau salată de producţie internă, în timp ce noi importăm aceste produse, ceea ce este extrem de scump", a spus Ogmundsson.
Cele mai scumpe Big Mac-uri sunt vândute în Elveţia şi Norvegia, unde hamburgerul costă circa 5,75 dolari, potrivit "indicelui BigMac" al revistei The Economist din 2009. Cele mai ieftine se vând în Africa de Sud (1,68 dolari) şi China (1,83 dolari).
McDonald’s, cel mai mare lanţ de restaurante din lume, şi-a deschis primul restaurant din Islanda în 1993. Islanda are trei restaurante McDonald’s, toate urmând să fie închise.
Islanda depinde de un împrumut de 2,1 miliarde euro de la Fondul Monetar Internaţional, după ce principalele trei bănci s-au prăbuşit, acumulând o datorie de peste 10 ori mai mare decât produsul intern brut al ţării.
Sursa: NewsIn