Money.ro

MDRT: Planul urbanistic zonal al staţiunii Mamaia a fost declarat nul

Constanța, mamaia, mdrt, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Plan Urbanistic Zonal, PUZ

Curtea de Apel din Constanţa a decis luni, printr-o sentinţă definitivă, irevocabilă şi executorie, nulitatea planului urbanistic zonal deoarece acesta a fost întocmit fără respectarea legii şi a decis anularea hotărârii Consiliului Local din Constanţa prin care PUZ-ul fusese aprobat.

 

PUZ-ul nu avea, aşa cum cere legislaţia în vigoare, avizele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Direcţiei Apelor Dobrogea-Litoral şi nu deţinea procesul-verbal de delimitare a zonei costiere.

 

‘Din cauza haosului care domneşte în dezvoltarea urbanistică a litoralului, legislaţia în domeniu a fost completată astfel încât planurile urbanistice zonale nu vor fi doar avizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, aşa cum prevedeau vechile reglementări’, este menţionat în comunicat.

 

Prin modificările legislative aprobate în luna februarie 2011, pentru zona de litoral, care are un caracter strategic din punctul de vedere turistic şi al mediului, precum şi al siguranţei, fiind vorba despre o frontieră, pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare durabilă, a fost introdusă o nouă categorie de documentaţii de urbanism, cu caracter director şi reglementator, care se aprobă prin Hotărâre de Guvern.

Ultimele Articole