Mechel a semnat un acord de 1,28 miliarde de dolari cu VTB Bank pentru refinanţarea datoriilor

credit, datorii, Mechel

‘Asigurarea unui nou acord de creditare cu VTB Bank va permite companiei să refinanţeze o mare parte din împrumuturile sale scadente în 2013, ceea ce va îmbunătăţi semnificativ structura datoriei grupului în următoarele 12 luni’, a declarat directorul financiar al Mechel, Stanislav Ploschenko.

 

Compania trebuie să reducă investiţiile şi să vândă active pentru a-şi achita datoriile făcută pentru extinderea Mechel înainte de criza financiară din 2008, care a provocat scăderea preţului oţelului şi cărbunelui.

 

Compania chineză Baoshan Iron and Steel (Baosteel) negociază achiziţionarea unei participaţii de 25% din divizia minieră a companiei ruse, pentru aproximativ 1,25 miliarde de dolari, a anunţat presa rusă.

 

Un purtător de cuvânt al Mechel a anunţat că firma negociază cu câţiva potenţiali investitori vânzarea unei participaţii dar a refuzat să comenteze informaţiile privind discuţiile cu producătorul chinez de oţel Baosteel.

 

Luna trecută, agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service a coborât ratingul corporativ atribuit grupului siderurgic rus Mechel până la ‘B3’ de la ‘B2’, perspectiva asociată fiind şi ea revizuită la negativă de la stabilă.

 

‘Am decis să retrogradăm ratingurile Mechel la ‘B3′ şi să modificăm perspectiva la negativă din cauza gradului mare de îndatorare al grupului precum şi a provocărilor pe care le pune preţul scăzut a cărbunelui asupra grupului, având în vedere lichiditatea sa limitată şi gradul mare al riscurilor de refinanţare’, a declarat vicepreşedintele Moody’s, Denis Perevezenţev.

 

În România, Mechel a decis în martie să-şi vândă cele cinci unităţi de producţie pentru 52 de euro către o societate necunoscută. Nikarom (o societate cu trei salariaţi şi o cifră de afaceri de 340.000 de euro) a achiziţionat pentru 70 de dolari combinatele Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte, care împreună realizau o cifră de afaceri de 850 de milioane de euro.

 

Societatea Invest Nikarom este controlată de Victor Ciumakovşi Svetlana Ciumakova, părinţii Olgăi Ciumakova, şefa reprezentanţei Mechel la Bucureşti.

Ultimele Articole