Mihai Barsan

Medici specializaţi în ţări din afara UE îşi pot echivala titlul dacă au formare de rezidenţiat

Medici, proiect, rezidentiat, specializare, titlu

Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin pentru aprobarea Criteriilor şi Metodologiei de echivalare a titlurilor oficiale de medic specialist eliberate de Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii.

 

 Medicul care aplică pentru a profesa în România pe baza calificării obţinute în una dintre cele cinci ţări trebuie să fie cetăţean român, al unui stat membru UE, SEE (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) sau al Elveţiei, soţul unui cetăţean român sau descendent/ ascendent în linie directă, aflat în întreţinerea unui cetăţean român, este membru în familia unui cetăţean al UE, SEE sau Elveţiei, cetăţean al unui stat terţ care are statutul de rezident permanent în România sau rezident pe termen lung în UE, SEE sau Elveţia.

 

Totodată, titlul oficial de calificare obţinut într-unul din cele cinci state trebuie să ateste una din specialităţile medicale clinice sau paraclinice prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală şi să fi fost eliberat de autoritatea competentă în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea.

 

O altă condiţie este ca formarea de medic specialist pentru care se solicită echivalarea să fi fost efectuată în condiţii de studiu şi practică medicală care asigură titularului competenţa profesională similară cu cea dobândită în urma rezidenţiatului în specialitatea respectivă.

 

Echivalarea în scop profesional a titlurilor de medic specialist dobândite în Israel, SUA, Canada, Australia sau Noua Zeelandă se face de către Ministerul Sănătăţii, după consultarea Colegiului Medicilor din România, mai prevede proiectul.

 

  Procedura de echivalare constă în analiza formării în specialitate şi a competenţelor profesionale însuşite de titular în statul emitent comparativ cu cerinţele de formare şi a competenţelor profesionale prevăzute pentru specialitatea respectivă de normele în vigoare şi se efectuează în termen de maxim 60 de zile calendaristice de la data înregistrării la Ministerul Sănătăţii a dosarului depus de titular.

 

În vederea aplicării acestei proceduri, ministrul Sănătăţii numeşte prin ordin o comisie de echivalare, pentru fiecare din specialităţile clinice şi paraclinice prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală. Comisia de echivalare este formată din preşedinte, doi membri şi un secretar. Preşedintele şi un membru sunt desemnaţi la propunerea comisiei de specialitate corespondentă a Ministerului Sănătăţii iar celălalt membru şi secretarul sunt desemnaţi la propunerea Colegiului Medicilor din România, prevede proiectul citat.

 

Comisia de echivalare analizează pregătirea în specialitate efectuată precum şi educaţia medicală continuă şi experienţa profesională însuşite de titular şi stabileşte dacă formarea de specialist a solicitantului întruneşte cumulativ următoarele cerinţe: s-a efectuat în una din specialităţile medicale prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, condiţiile de desfăşurare a formării în specialitate însuşită de titular sunt echivalente condiţiilor de formare prevăzute de normele în vigoare pentru specialitatea în cauză, respectiv, modalitatea de organizare, desfăşurare şi supraveghere a formării, durata şi curriculum de pregătire teoretică şi practică, competenţele profesionale de medic specialist conferite sunt similare celor atestate prin Certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătăţii în specialitatea respectivă şi formarea este atestată prin titlu de calificare de medic specialist eliberat de autoritatea competentă desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul formator, se arată în proiectul de ordin.

 

  Totodată, conform proiectului, în vederea echivalării, durata de formare în specialitatea analizată se calculează în ore de pregătire/ săptămână, în luni sau ani de specializare, după caz. În situaţiile în care durata de pregătire a titularului exprimată în ani este mai mică decât cea prevăzută de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală pentru specialitatea respectivă, se ia în considerare numărul total de ore de pregătire/ săptămână efectuate de titular în comparaţie cu cele prevăzute de curriculumul de pregătire al specialităţii in România.

 

Comisia de echivalare poate solicita titularului documente suplimentare privind abilităţile însuşite (formări complementare, cursuri, stagii de educaţie medicală continuă), experienţa profesională însuşită, criterii suplimentare de autorizare în profesie în statul în care acesta a exercitat profesia.

 

În cazul în care formarea de specialist analizată întruneşte toate cerinţele, comisia de echivalare înaintează Ministerului Sănătăţii şi preşedintelui Colegiului Medicilor din România avizul favorabil de echivalare însoţit de o copie a procesului verbal întocmit în acest sens şi după caz de o copie a documentelor solicitate suplimentar de aceasta.

 

Echivalarea se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi se finalizează cu autorizarea titularului, de către Colegiul Medicilor din România, în exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României, cu titlul de medic specialist în specialitatea echivalată, cu respectarea normelor în vigoare, se mai spune în proiect.

Ultimele Articole