Hotărârea a fost luată la şedinţa comună a Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), Consiliului director al Federației Naționale a Patronatelor de Medicina Familiei (FNPMF) şi Comisiei de medicina familiei a Colegiului Medicilor din România (CMF-CMR).
Ei au mai decis atacarea în instanţă a tuturor actelor normative „ce încalcă legislația în vigoare și drepturile fundamentale ale pacienților și medicilor, precum şi sesizarea Uniunii Europene privind gravele încălcări ale directivelor europene”, după cum anunţă reprezentanţii medicilor de familie.
O altă decizie luată sâmbătă este depunerea de către majoritatea medicilor de familie a cererilor de obţinere a certificatelor de conformitate şi facilitarea emigrării masive a medicilor de familie „către ţările în care respectul faţă de profesiunea medicală este normal”.
În plus, medicii de familie cer intervenţia premierului pentru a rezolva „modul haotic în care Ministerul Sănătăţii înţelege să gestioneze criza sistemului de sănătate”.
Reprezentanţii medicilor de familie spun că, începând cu 30 decembrie 2010, MS și CNAS au elaborat o adevărată avalanşă de acte normative, unele deja publicate, altele încă în proiect, acte care demonstrează fără dubiu dezavantajarea evidentă a celor pe care îi vizează în primul rând – pacienţii și disprețul față de medici, adesea în contradicție cu Constituția țării, cu legile şi directivele europene, lipsa oricărei legături cu activitatea din cabinete, lipsa oricărei consultări cu cei direct implicaţi – medicii și societatea civilă.
Nemulţumirile medicilor vizează, printre altele, contractul-cadru pe doi ani, care, în opinia lor, nesocotește principiul consolidării bazei pentru a întări întregul sistem, decapitează liberalismul profesiei medicale şi afectează drepturile pacienților și încearcă subjugarea birocratică a medicilor din asistența primară, promovând falsa dezbinare și deprofesionalizarea.
Medicii de familie critică şi actele normative privind informatizarea, care „aruncă povara finanțării Programului de Informatizare asupra medicilor care, pe lângă falimentarea evidentă, vor fi din nou deprofesionalizați, fiind obligați să presteze servicii (de editare a cardurilor) care nu au legătură cu pregătirea profesională specifică, cu contractul lor și care, mai ales, dezavantajeaza grav pacienții”.
Ei sunt nemulţumiţi şi de „impunerea muncii forțate prin instituirea obligativității permanenței, fără asigurarea unei finanțări decente și a condițiilor legale de funcționare a centrelor de permanență (sediu, utilități, plata personalului angajat, pază, truse de materiale sanitare, condiții normale de desfășurare a activității medicale, plata la timp a gărzilor)”. Mai mult, spun medicii, se impune folosirea ambulanțelor de către medicii de familie, „cu sau fără șofer, după caz”. În mod ilegal, susţin ei, se precizează că, dacă medicii nu doresc un al doilea contract pentru permanență, vor fi penalizați cu 10% în primul contract, cel de asistență medicală primară.