Ana Draghici

Membri ai unui grup din Arad, arestaţi pentru trafic de persoane şi de minori

Arad, grup infractional, prostitutie

‘Începând cu anul 2011 şi până  în prezent, Marin M., Ioan M., Petru M. şi Petru C. au recrutat prin ameninţare şi violenţă, mai multe persoane, unii dintre aceştia fiind minori la data săvârşirii faptelor, în scopul exploatării lor prin obligare la practicarea cerşetoriei şi prostituţiei pe raza judeţului Arad’, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, comisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

 

Potrivit sursei citate, victimele proveneau din medii precare, atât din punct de vedere economic cât şi social, fiind vorba în general, de oameni ai străzii. Pentru a le determina pe victime să cerşească sau să se prostitueze în folosul lor, membrii grupării exercitau asupra acestora acte deosebit de violente.

 

‘După probarea activităţilor infracţionale ale suspecţilor, s-a declanşat operaţiunea de prindere şi tragere la răspundere penală a acestora. În acest sens, au fost executate patru mandate de aducere. Cei patru bărbaţi au fost prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, pe numele acestora fiind emise mandate de arestare pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii  infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori’, a adăugat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Ultimele Articole