Marile victime ale crizei: Femeile, antreprenorii şi absolvenţii de facultate

Mercury Research

Studiul este reprezentativ la nivel naţional şi a fost realizat între 15 martie – 1 aprilie 2010 pe un eşantion de 1.177 respondenţi cu vârsta peste 18 ani. Eroarea de eşantionare este de ± 2.9%.

Aproximativ un sfert dintre bărbaţii cu vârsta peste 18 ani au declarat că nu au fost afectaţi de criză, în timp ce 20% dintre femei spun că nu au fost afectate de criza financiară.

Nouă din zece antreprenori au resimţit negativ criza economică, în timp ce 55% dintre managerii şi angajaţii cu studii superioare au fost afectaţi de criză, până la mijlocul lunii martie 2010, potrivit studiului Mercury Research.

Circa 66% dintre români sunt îngrijoraţi de situaţia lor financiară, procent în scădere faţă de perioada similară a anului trecut, dar mai ridicat comparativ cu noiembrie 2008.

40% dintre români sunt îngrijoraţi că nu îşi vor putea menţine acelaşi stil de viaţă ca în prezent, 39% dintre români se tem de scăderea veniturilor, iar 38% dintre ei se tem că nu vor face faţă cheltuielilor curente.
Aproximativ 15% dintre români se tem că nu îşi vor putea plăti ratele, iar 14% se tem ca nu vor mai putea face economii sau investi ca în anii trecuţi.

40% dintre români cred că stabilitatea financiară a băncilor se va clătina în următoarele şase luni, comparativ cu 61% în 2009, în timp ce doar 13% dintre românii peste 18 ani cred că băncile vor fi mai stabile. 

Datele fac parte din studiul Financial CrisisMeter realizat de Mercury Research începând cu luna noiembrie 2008. Indicatorii măsurati sunt nivelul de încredere în bănci şi alte instituţii financiare (nivelul de încredere în instituţiile financiare, percepţia asupra stabilităţii instituţiilor financiare, performanţa legată de produsele şi serviciile bancare, atitudini legate de efectele crizei în ceea ce priveşte utilizarea produselor bancare), precum şi administrarea şi temerile legate de finanţele personale.