Mihai Barsan

Merkel: Grecia trebuie să-şi respecte angajamentele pentru a rămâne în zona euro

angajamente, Grecia, Merkel, zona euro

‘Am spus mereu că am dori ca Grecia să rămână membră a zonei euro. Condiţia pentru aceasta este ca viitorul guvern grec să respecte memorandumul semnat cu FMI, BCE şi Comisia Europeană’, a declarat cancelarul într-o conferinţă de presă comună cu premierul neo-zeelandez, John Key.

 

‘Am spus acest lucru tuturor partidelor greceşti. Este necesar. Acest memorandum este, oarecum, baza pentru o evoluţie pozitivă’, a adăugat Angela Merkel.

 

Liderul stângii radicale greceşti Syriza, Alexis Tsipras, a afirmat săptămâna trecută că va ‘anula’ memorandumul prin care se impun Greciei măsuri de austeritate în schimbul sprijinului din partea UE şi FMI, dacă partidul său va câştiga alegerile legislative de la 17 iunie.

 

Partidul conservator Noua Democraţie (ND) şi Syriza erau umăr la umăr cu două săptămâni înainte de alegerile legislative din Grecia de la 17 iunie, însă fără perspectiva unei majorităţi absolute, potrivit celor mai recente sondaje dinaintea scrutinului.

 

Partenerii şi creditorii ţării, UE şi FMI, şi-au multiplicat în ultimele săptămâni avertismentele împotriva unei anulări a angajamentelor sale de austeritate, ameninţând că îi vor tăia finanţarea.

Ultimele Articole