„Trebuie să luăm măsuri pe care le putem controla. Ceea ce nu putem face este să distrugem încrederea tuturor investitorilor şi să ajungem într-o situaţie în acre aceştia ar spune că dacă am făcut asta pentru Grecia, vom face acelaşi lucru pentru Spania, Belgia sau orice altă ţară. Atunci, nimeni nu îşi va mai băga banii în Europa”, a afirmat cancelarul german.
Într-un interviu de o oră cu un cunoscut realizator de talk show-uri din Germania, Merkel a afirmat că se bazează pe analiza Fondului Monetar Internaţional (FMI) când evaluează modul în care trebuie abordate problemele Greciei.
Astfel, cât timp FMI este convins că datoria de stat a Greciei este sustenabilă, Merkel va susţine această poziţie, a arătat ea.
Cancelarul german s-a arătat totodată „consternată” de lipsa de progres a G20 în privinţa unui consens pe reglementarea băncilor şi rezolvarea problemei „too big to fail”, a grupurilor financiare atât de mari şi complexe încât guvernele şi economia globală nu îşi pot permite să le lase să se prăbuşească.