De asemenea, ei şi-au reînnoit apelurile pentru o taxă globală impusă băncilor şi pentru impozitarea tranzacţiilor financiare. Cei doi lideri au anunţat că vor trimite o scrisoare comună G20, înainte de summitul de la sfârşitul acestei luni, relatează Euronews.
Merkel şi Sarkozy s-au pronunţat pentru noi reguli pe piaţa financiară internaţională, asftel încât să nu mai apară crize economice precum cea din prezent. Cei doi s-auîntâlnit la Berlin pentru a-şi coordona poziţiile înaintea summitului Uniunii Europene din această săptămână, relatează RRA citată de RADOR.
Întâlnirea dintre Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy a stat sub semnul eforturilor de reconciliere între Berlin şi Paris, având în vedere că diferenţele de opinie dintre Germania şi Franţa privind modalităţile de combatere a urmărilor crizei economice şi financiare, au atins, în ultimele săptămâni, cote fără precendent.
Aceste eforturi par să fi dat roade, Merkel şi Sarkozy anunţând că au ajuns la un compromis privind un guvern economic european al statelor din Zona euro, în vederea coordonării mai strânse a politicii economice şi bugetare a acestor state. Această idee promovată de Franţa a fost respinsă, iniţial, de Germania, care se pronunţa pentru un guvern economic mai larg, al tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii şi pentru o coordonare mai slab structurată.
Germania şi Franţa doresc să vorbească cu o singură voce şi în ceea ce priveşte măsurile necesare pentru întărirea Pactului de stabilitate şi vor susţine la Consiliul European din această săptămână, printre altele, introducerea de sancţiuni, cum ar fi retragerea dreptului de vot pentru statele cu deficite ce depăşesc nivelul impus de Pactul de stabilitate.