Mucenic Ioana

Mesaj secret la un porumbel călător din al Doilea Război Mondial

al doilea razboi mondial, spionaj

David Martin s-a hotărât în urmă cu ceva timp să restaureze şemineul, care nu fusese folosit de mult. După ce a scos vreascurile adunate de păsările care îşi făcuseră cuib în coş, a găsit oasele unui porumbel. De un picior era fixat un cilindru misterios din metal.

 

„În timp ce desfundam coşul, am găsit oasele unei păsări. Am scos mai întâi pieptul, capul, apoi şi un picior, de care era prins un cilindru din aluminiu. Mi-am dat seama că e un porumbel mesager. Când am văzut cilindrul roşu m-am întrebat dacă nu cumva conţine un mesaj secret. Şi aşa a fost”, a spus David Martin, pensionar.

 

Explicaţia e simplă. Martin locuieşte lângă hotelul Reigate, unde generalul britanic Bernard Montgomery a plănuit debarcarea în Normandia în al Doilea Război Mondial. În acelaşi hotel, „Monty”, cum este alintat generalul de istorici, avea o escadrilă de porumbei antrenaţi să ducă mesaje între şefii armatei.

 

Cel găsit acum a fost expediat de un anume sergent W. Stott către un misterios destinatar cu numele de cod X02. Există şi o expoziţie dedicată acestor păsări curajoase, care cuprinde multe mesaje purtate prin aer. Însă cel descoperit de David Martin este primul mesaj cifrat apărut în public. Istoricii încearcă acum să descifreze şirurile de litere, ceea ce le oferă posibilitatea de a desluşi misterele tacticilor din vremea răboiului. Porumbei mesageri pot atinge în zbor viteza de 80 de kilometri pe oră şi rezistă unui traseu de până la o mie de kilometri.