Mihai Voican

Mesaje false, trimise în numele Poliţiei Române şi al Interpol. Destinatarii sunt acuzați de infracțiuni sexuale

Interpol, mesaje false, Poliție

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman atrage atenţia asupra faptului că mesaje trimise în numele Poliţiei şi al Interpol au fost primite pe adrese de e-mail, oficialii Poliţiei cerând celor care primesc astfel de mesaje să nu dea curs solicitărilor. În mesajele primite în Teleorman, destinatarilor li se cer justificări cu privire la comportamentul lor pe internet, fiind ”citaţi” sub acuzaţii precum ”pornografie infantilă, pedofilie, exhibiţionism, pornografie cibernetică, deturnare de minori”.

  • ”Vă rugăm să ne trimiteţi justificările dumneavoastră prin e-mail, pentru a le examina şi verifica în vederea stabilirii sancţiunilor, în termen strict de 72 de ore. După această perioadă, vom fi obligaţi să transmitem raportul nostru către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, specialist în criminalitate informatică, în vederea întocmirii unui mandat de arestare pe numele dumneavoastră”, se mai arată în mesajele transmise în numele autorităţilor.

Persoane fizice sau firme din Teleorman au primit, în ultima perioadă, mesaje prin e-mail care conţin însemne ale Poliţiei Române şi ale Interpol şi care îi acuză pe destinatari de infracţiuni cu caracter sexual, comise online.

Sub titlul ”Citaţia Poliţiei”, o persoană care se recomandă drept ”inspector LIVIA PESCAR, comandant de poliţie judiciară în cadrul biroului INTERPOL România” susţine că, în colaborare cu Oficiul European de Poliţie EUROPOL, trimite citaţie ”ca urmare a unei confiscări de calculatoare prin infiltrare cibernetică (autorizată în special în domeniul pornografiei infantile, pedofiliei, pornografiei cibernetice, exhibiţionismului, traficului sexual, începând cu anul 2014)” pentru a aduce la cunoştinţă destinatarilor că aceştia sunt ”subiectul mai multor proceduri judiciare conform Codului Penal în vigoare în domeniul criminalităţii informatice”. Faptele de care destinatarii mesajelor sunt acuzaţi sunt: ”pornografie infantilă – pedofilie – exhibiţionism – pornografie cibernetică – deturnare de minor”.

”Vă rugăm să reţineţi că infracţiunile de mai sus au fost colectate de către echipa noastră de combatere a criminalităţii informatice din fluxul de date de pe internet, ceea ce constituie o dovadă a infracţiunilor dumneavoastră. Pedepsele pentru agresiune sexuală sau viol se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani Prin urmare, vă rugăm să ne trimiteţi justificările dumneavoastră prin e-mail, pentru a le examina şi verifica în vederea stabilirii sancţiunilor, în termen strict de 72 de ore. După această perioadă, vom fi obligaţi să transmitem raportul nostru către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, specialist în criminalitate informatică, în vederea întocmirii unui mandat de arestare pe numele dumneavoastră, care va fi transmis la secţia de poliţie cea mai apropiată de domiciliul dumneavoastră. Veţi fi apoi înregistrat ca agresor sexual şi, aşa cum indică procedura de urgenţă, informaţiile dumneavoastră vor fi transmise asociaţiilor care luptă împotriva pedofiliei şi mai multor televiziuni naţionale pentru o difuzare masivă, astfel încât familia dumneavoastră, rudele dumneavoastră şi întreaga Românie să ştie ce faceţi în faţa calculatorului şi a telefonului dumneavoastră”, se mai arată în aşa-numita ”citaţie”.

Destinatarii mesajelor primesc, de asemenea, o adresă de e-mail, la care să trimită ”explicaţii”.

”Urmare a sesizării primite de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman cu privire la e-mailuri adresate unor persoane juridice sau fizice de pe raza judeţului, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman este abilitat să comunice următoarele; Aceste e-mailuri nu aparţin şi nu au fost trimise de pe o adresă oficială aparţinând Poliţiei Române, deşi poartă antetul şi sigla unor instituţii sau structuri din cadrul Poliţiei Române. Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, vă adresăm rugămintea ca în cazul primirii unor astfel de e-mailuri să nu daţi curs sesizării şi să anunţaţi imediat unitatea de poliţie prin intermediul Sistemului Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112”, transmite, joi, IPJ Teleorman.

Poliţiştii le recomandă celor care primesc pe e-mail mesaje care pretind a fi din partea Poliţiei să nu dea curs unor astfel de solicitări, subliniind că ”în niciun caz” Poliţia nu cere detalii prin e-mail. Destinatarilor li se recomandă să nu furnizeze date cu caracter personal, să nu şteargă mesajele primite şi să anunţe la 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie dacă primesc astfel de mesaje.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu