Furtuna Isha aduce un nou val de ninsori puternice și ger în România.
Meteorologii anunță vânt puternic și ninsori la noi în ţară, în perioada următoare, dar vin și cu vești bune. Temperaturile încep să crească ușor după zilele geroase.
Sâmbătă, 27 ianuarie
În noaptea de vineri spre sâmbătă, un front atmosferic va traversa țara, aducând un nou val de precipitații. În Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei vor predomina ninsorile, cu depuneri de zăpadă, în timp ce în alte regiuni vor fi ploi și precipitații mixte.
În Oltenia însă, se așteaptă o vreme frumoasă, cu temperaturi locale de până la 9 – 12°C. În restul țării, inclusiv în nord, centru, nord-est și sud-est, temperaturile vor fi mai scăzute, între 0 și 5°C. Din cauza vântului puternic, temperaturile resimțite vor fi mai scăzute în întreaga țară.
Duminică, 28 ianuarie
Duminică dimineața, se anunță ninsori slabe în unele zone din estul țării, iar mai târziu doar la munte.
Oltenia va înregistra din nou cele mai ridicate temperaturi, atingând 7 – 10°C, în timp ce nordul Moldovei și estul Transilvaniei vor avea temperaturi cuprinse între 0 și 2°C. În restul țării, temperaturile vor oscila între 2 și 7°C
De duminică, presiunea atmosferică va crește, aducând o vreme mai caldă în prima parte a săptămânii următoare. Nopțile vor fi reci și înghețate, dar zilele vor fi însorite și destul de calde pentru această perioadă a anului, scrie meteoradar.ro.