Mihai Barsan

Meteorologii se aşteaptă la secetă în primele două luni ale verii

alimentare, apă, meteorologi, secetă, vara

„S-au făcut nişte estimări meteorologice, în prima parte a anului vom avea fenomene de ploi abundente în unele zone, cu posibilităţi de producere a inundaţiilor, şi în a doua parte a anului se estimează fenomenul de secetă hidrologică. Vom face o analiză aprofundată a acestor date şi apoi vom lua măsurile concrete, astfel încât şi din punctul de vedere al gestionării secetei hidrologice şi din punctul de vedere al gestionării secetei pentru agricultură să fim pregătiţi”, a afirmat ministrul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Ana Varga, prezentă joi, la Ploieşti, la o întâlnire cu primarii prahoveni, cu care a discutat despre prevenirea situaţiilor de urgenţă.Ministrul a spus că, potrivit estimărilor meteorologilor, este posibil ca fenomenul de „secetă hidrologică” să apară în lunile iunie şi iulie, iar în acest context le-a cerut primarilor să identifice în localităţile pe care le conduc zonele în care au fost în trecut probleme legate de asigurarea cu apă potabilă.

 

„Trebuie să fim pregătiţi şi pe măsură ce ne apropiem de lunile respective vom avea informaţii mai clare de la meteorologie. Pentru aceasta am dispus prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă să facem un inventar al zonelor deficitare în alimentarea cu apă a populaţiei în astfel de situaţii, am cerut să avem pe ultimii cinci ani localităţile în care ne-am confruntat cu astfel de fenomene şi prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă s-a cărat cu cisterna apă, să luăm măsuri preventive”, a spus ministrul Lucia Ana Varga.

 

Ministrul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură a participat luni, la Ploieşti, la o şedinţă a Comitetului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul căreia le-a prezentat primarilor manuale după care trebuie să se ghideze în situaţii de urgenţă.

Ultimele Articole