Metrorex va achiziţiona servicii de arhitectură, servicii de inginerie specializată şi servicii de inginerie integrată, servicii de proiectare urbanistică şi peisagistică, servicii conexe de consultanţă ştiinţifică şi tehnică, servicii de testări şi analize tehnice.
Contractul are o durată de un an şi va fi suportat din surse proprii ale Metrorex. Termenul limită pentru depunerea cererilor de participare este 4 martie 2010, dată la care vor fi deschise ofertele.
Companiile interesate trebuie să depună o garanţie de participare de 830.000 lei sau echivalentul în euro corespunzător cursului mediu BNR pentru 17 februarie 2010, precum şi o garanţie de bună execuţie de 6% din preţul fără TVA al contractului. Metrorex solicită totodată ca ofertanţii să fi avut o cifră medie de afaceri pe ultimii trei ani de minim 110.000.000 lei.