Mihai Barsan

MFP: Angajamentul privind nivelul deficitului bugetar la finele lunii iunie nu a fost încălcat

angajament, deficit bugetar, MFP, nivel

‘Plafonul deficitului bugetului general consolidat pentru primul semestru convenit cu instituţiile financiare internaţionale este de 8,8 miliarde de lei. Acesta este format din soldul rezultat din execuţia curentă, cu un deficit maxim stabilit la 7 miliarde de lei, la care se pot adăuga cheltuieli suplimentare cu investiţiile de până la 1,8 miliarde de lei, deci un deficit bugetar total admisibil de maximum 8,8 miliarde de lei’, se arată în comunicat.

 

MFP susţine că informaţiile apărute în presă, potrivit cărora ţinta de deficit bugetar pentru primul semestru ar fi fost deja depăşită după primele cinci luni, sunt eronate, bazându-se pe o interpretare incompletă a angajamentelor asumate de România în relaţia cu instituţiile financiare internaţionale.

 

Conform acordului cu Fondul Monetar Internaţional, plafoanele trimestriale ale deficitului bugetului general consolidat se calculează pornind de la soldul execuţiei curente, care se ajustează cu valoarea cu care cheltuielile de capital depăşesc un anumit nivel.

 

Datele privind execuţia bugetară pentru primul semestru vor fi publicate de către Ministerul Finanţelor Publice la 25 iulie.

 

‘Precizăm că o diferenţă importantă faţă de execuţia bugetară a anului trecut, când cea mai mare parte a cheltuielilor de capital s-a alocat în semestrul doi, îndeosebi în trimestrul patru 2011, este faptul că programarea investiţiilor s-a efectuat astfel încât să nu existe riscul unor derapaje în a doua parte a anului, repartizarea fiind făcută mai uniform, inclusiv pentru a se asigura efecte mai favorabile asupra creşterii economice. De aici rezultă şi valoarea semnificativă a cheltuielilor pentru investiţii din perioada ianuarie-mai a acestui an, în creştere cu 36,2% comparativ cu perioada similară a anului 2011, care se scontează la influenţa pozitiv dinamică PIB din acest an’, se mai spune în comunicat.

 

MFP mai precizează că, potrivit datelor preliminare la zi, se va încadra cu rigurozitate în deficitul bugetar convenit cu instituţiile financiare internaţionale pentru data de 30 iunie 2012.

Ultimele Articole