Marian Manolache

MFP: Majorarea taxelor locale- cerută de autorităţile locale în cadrul unor întâlniri cu oficiali MAI

Gheorghe Ialomitianu, Ministerul Finantelor, taxe locale

„Majorarea cotelor adiţionale la impozitele şi taxele locale a fost solicitată de către asociaţiile municipiilor, oraşelor şi comunelor din România la întâlnirile conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor cu reprezentanţii acestor organizaţii. Ca urmare a acestor întâlniri, Ministerul Administraţiei şi Internelor a transmis, conform prevederilor legale, către Ministerul Finanţelor Publice solicitările asociaţiilor municipiilor, oraşelor şi comunelor din România prin adresele: adresa nr.1019750/DPFBL/09.12.2011 prin care se transmite solicitarea Asociaţiei Comunelor din România de majorare a cotelor adiţionale la impozitele şi taxele locale în cadrul întâlnirii pe care aceştia au avut-o, în data de 22.11.2011 cu reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor; adresa nr.1019809/DPFBL/19.12.2011 prin care se transmit solicitările domnului Emil Draghici, primarul comunei Vulcana Băi şi preşedinte al Asociaţiei comunelor din România, domnului Teodor Dumitru Banciu, primarul oraşului Sălişte şi preşedinte al Asociaţiei oraşelor din România şi a domnului Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti şi preşedinte al Asociaţiei municipiilor din România, de majorare a cotelor adiţionale la impozitele şi taxele locale de la 20% la 50%”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Finanţe.

 

Sursa citată mai precizează că singura solicitare ce i-a parvenit direct, şi nu prin intermediul MAI, de a se lua în calcul majorarea taxelor locale a fost făcută prin adresa nr.101/06.12.2011 transmisă la Ministerul Finanţelor Publice de către preşedintele Asociaţiei comunelor din România, Emil Drăghici, care solicita modificarea art.287 din Legea 571/2003 privind codul fiscal în ceea ce priveşte modul de stabilire a cotelor adiţionale la impozitele şi taxele locale.

„Ministerul finanţelor publice şi ministerul administraţiei şi internelor aveau obligaţia să prezinte în Guvern solicitările asociaţiilor municipiilor, oraşelor şi comunelor din România. Guvernul României şi-a menţinut decizia de a nu majora, în anul 2012, impozitele şi taxele inclusiv impozitele şi taxele locale. Domnul Gheorghe Ialomiţianu, ministrul finanţelor publice, a prezentat în cadrul briefing-ului de presă, de la finalul Şedinţei de Guvern din data 27 decembrie 2011, conţinutul uneia dintre adresele menţionate mai sus prin care se solicită majorarea cotelor adiţionale la impozitele şi taxele locale de către reprezentanţii asociaţiilor municipiilor, oraşelor şi comunelor din România”, mai precizează MFP. Ministerul aminteşte totodată că modificarea impozitelor şi taxelor locale se efectuează prin lege sau ordonanţă de urgenţă în urma consultării asociaţiilor municipiilor, oraşelor şi comunelor din România sau la propunerea acestora.

 

Uniunea Social Liberală a solicitat demisia de urgenţă a ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, deoarece acesta ar fi minţit în legătură cu presupusa cerere de majorare a taxelor şi impozitelor locale venită din partea autorităţilor locale. „Autorităţile locale, în general şi Asociaţia Municipiilor din România, în special, nu au solicitat Guvernului majorarea de la 20% la 50% a limitei până la care pot fi crescute taxele locale. Mai mult, la nivel local s-au adoptat deja hotărâri prin care taxele nu se vor modifica în 2012 faţă de nivelul din 2011. Ministrul Ialomiţianu a încercat să legitimeze printr-o minciună intenţia Guvernului din care face parte de a lovi din nou în populaţie şi de a băga încă o dată mâna în buzunarele românilor”, se arată într-un comunicat al Uniunii.

Anunţul USL a venit în contextul în care marţi seară ministrul Finanţelor Publice Gheorghe Ialomiţianu a spus că impozitele şi taxele rămân la nivelul anului 2011 şi că Guvernul a respins solicitarea autorităţilor locale de majorare a taxelor locale. „Au fost multe discuţii legate de modificarea cotei adiţionale de 50%. Autorităţile locale au solicitat MAI să se majoreze cota adiţională. În solicitare au fost două variante: să eliminăm acea cotă de 20%, sau să majorăm cota de la 20% la 50%”, a explicat ministrul de Finanţe. El a mai spus că solicitarea transmisă către MAI a fost semnată de trei persoane, reprezentanţi ai autorităţilor locale: Emil Drăghici, preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Teodor Dumitru Baciu, preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România şi Tudor Pendiuc, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România.

Pe de altă parte, Tudor Pendiuc, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, a spus miercuri într-o declaraţie pentru NewsIn că nu a existat o cerere scrisă a asociaţiei conduse de el de a se majora taxele locale şi că acesta este „un subiect fals”. „Asociaţia Municipiilor nu a semnat un asemenea document. Chiar dacă ar fi existat aşa ceva, asta nu înseamnă că se măresc automat (taxele, n.r.), sub nicio formă. Este competenţa Consiliilor Locale dacă uzează de ea, dacă se duc peste 20% sau nu. Şi nu cred că e vreun consiliu local care să vrea răul comunităţii, şi este un fals subiect. Chiar dacă ar fi fost, nu era niciun fel de problemă. Dar eu, să vă spun clar, nu am semnat niciun astfel de document”, a declarat primarul pentru NewsIn. Astfel, el nu a exclus că asociaţiile autorităţilor locale au discutat cu guvernanţii un asemenea subiect precum majorarea taxelor, ci a negat doar că a existat din partea acestora o solicitare formală, scrisă, aşa cum a lăsat să se înţeleagă Gheorghe Ialomiţianu.

 

În plus, preşedintele Asociaţiei Oraşelor, Teodor Dumitru Banciu, primarul liberal al oraşului sibian Sălişte, a transmis o adresă către Ministerul de Finanţe în care subliniază faptul că nu susţine o majorare a taxelor locale cu 50%. „Posibilitatea de majorare a impozitelor şi taxelor locale cu până la 50 % , începând cu 01-01-2012, într-o perioadă de criză, ar duce populaţia la o şi mai mare sărăcie, propunere pe care AOR nu o susţine. Prin OUG 63/2010 şi OUG 102/2011 de modificare a Legii 273/2006 privind finantele publice locale s-au diminuat de către guvern cotele de repartizare către bugetele locale a sumelor din impozitul pe venit cu 10.5% , neţinând seama de avizul negativ al asociaţiilor, deficit al bugetelor care nu se poate acoperi prin majorarea cu 50% a impozitelor şi taxelor locale”, se arată în adresa transmisă MF de către preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România”, spunea Banciu într-o adresă.