MFP vrea să condiţioneze sprijinul de la buget pentru autorităţile locale de ajustarea cheltuielilor

autoritati locale, buget, buget local, Gheorghe Pogea, MFP, Pogea

„Ministerul Finanţelor Publice va propune introducerea unei obligativităţi a autorităţilor locale care solicită sprijin de la bugetul central de asumare a unui plan de ajustare şi de optimizare a cheltuielilor”, a spus sâmbătă Pogea, la finalul şedinţei de guvern în care a fost aprobată Ordonanţa de rectificare a bugetului.

Ministrul a făcut declaraţia în contextul în care a anunţat transferul a aproape 330 milioane lei vor către bugetele locale, pentru plata facturilor la utilităţi, „ştiut fiind faptul că sunt primării şi administraţii locale care se confruntă cu lipsa resurselor pentru funcţionare”.

Din valoarea totală a transferurilor către bugetele locale, 110 milioane lei sunt pentru plata datoriilor pe care le au centralele termice locale către furnizorii de combustibili, în timp ce Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) va primi 218 milioane lei pentru stingerea datoriilor, mai ales către Societatea Lignitului Oltenia, a precizat Pogea.

El a argumentat că veniturile proprii au scăzut atât la nivelul autorităţilor locale, din taxe şi impozite, cât şi la nivelul altor instituţii, ceea ce creează „obligaţia de a-şi ajusta în mod corespunzător cheltuielile, pentru că legea nu le permite să facă cheltuieli în lipsa resurselor”.