Mişu Negriţoiu, directorul general al ING Bank, explică, în premieră, pentru revista MONEY EXPRESS, cum a fost împiedicată banca să execute stocurile electro-retailerului Flamingo şi de ce băncile vor fi şi mai exigente cu clienţii în anul care abia a început. Intrarea de bunăvoie a companiilor în insolvenţă a devenit un coșmar pentru bancheri, care se pot trezi peste noapte cu pierderi semnificative în bilanţuri.
Companii cunoscute, precum reţeaua de magazine de încălţăminte Leonardo şi retailerul alimentar PIC, controlat de fraţii Penescu din Piteşti – dar și dezvoltatori imobiliari de anvergură, precum Mivan Kier sau Copper Beech – s-au înscris pe lista insolvenţelor la cerere. În total, peste 21.000 de companii au intrat în 2009 în insolvenţă, din care circa 5.000 – un sfert – la propria cerere, iar numărul lor ar putea fi şi mai mare în 2010.
Mişu Negriţoiu crede că am intrat deja „în cea de-a treia fază a crizei” şi este convins că 2010 este anul în care „se va vedea adevăratul impact al crizei asupra sistemului bancar românesc„. Pe larg în MONEY EXPRESS.