Cele două companii, care poartă discuţii de câteva luni, ar putea ajunge la un acord săptămâna viitoare, deşi ar fi mai probabil ca parteneriatul să fie semnat peste două săptămâni, a declarat o sursă apropiată dosarului.
Deşi cele două companii se apropie de semnarea unui acord, negocierile ar putea, totuşi, să nu fie încheiate cu succes, a mai spus sursa.
Microsoft şi Yahoo caută metode pentru a concura cu Google, care controla, în iunie, aproximativ 65% din piaţa americană a motoarelor de căutare. Yahoo se află pe locul doi, cu 19,6%, iar Microsoft pe cel de-al treilea, cu 8,4%.
„Un parteneriat este singurul lucru pe care cele două companii îl pot face pentru a concura cu dominanţa Google. Împreună, acestea pot oferi agenţiilor de publicitate o alternativă viabilă la Google”, este de părere un analist.
Adam Sohn, un purtător de cuvânt al companiei Microsoft, al cărei sediu central se află la Washington, a refuzat să comenteze afirmaţiile.
„Yahoo vrea cu orice preţ să ofere experienţe extraordinare utliizatorilor şi contiună să caute noi metode prin care poate face acest lucru. Nu avem ce altceva să anunţăm şi nu comentăm pe baza unor speculaţii şi zvonuri”, a declarat May Petry, purtătorul de cuvânt al Yahoo.
Compania de software Microsoft a anunţat la sfârşitul lunii aprilie o scădere la 2,98 miliarde dolari a profitului din al treilea trimestru fiscal, din cauza scăderii cheltuielilor pentru produse tehnologice, în contextul crizei economice.
Tot la finalul lunii aprilie, Yahoo! Inc. a afişat o scădere cu 78% a profitului din primul trimestru şi a anunţat că va concedia aproximativ 700 de persoane, sau 5% din totalul forţei de muncă, după o scădere a vânzărilor online.