Money.ro

Mihăilescu, UNPR: Achiziţionarea alimentelor pentru coşul pensionarului, prin credit furnizor

alimente, credit furnizor, Serban Mihailescu, UNPR

Mihăilescu a spus, într-o conferinţă de presă, că acest program fost iniţiat pentru că, de la 31 decembrie 2011, Uniunea Europeană stopează programul pentru persoanele defavorizate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Uniunea Europeană opreşte, la 31 decembrie, acel program de ajutorare, care a fost din stocuri. Nu mai au nici fonduri. Nici UE nu poate să treacă prin această criză împrăştiind bani în stânga şi în dreapta”, a opinat parlamentarul.

El a explicat că în program vor putea intra toţi pensionarii care se vor înscrie, urmând să li se pună la dispoziţie un set de alimente, de produse de bază – făină, zahăr, ulei, mălai şi orez, care se vor achiziţiona la preţ de producător, prin credit furnizor, de Consiliile judeţene, printr-o societate comercială.

Mihăilescu a mai spus că aceste produse, achiziţionate, vor fi preluate de la societatea comercială a CJ de Consiliile locale din judeţul respectiv, apoi distribuite şi va fi încasată contravaloarea alimentelor respective la preţ de cost.

„Asta înseamnă un 40 la sută mai ieftin decât oriunde în reţea. Creditul furnizor de 60 de zile permite derularea acestui program, în măsura în care autorităţile locale doresc şi populaţia doreşte. Acest program nu este obligatoriu, dar toţi preşedinţii de Consilii judeţene şi toţi primarii cu care am discutat au fost de acord cu el”, a explicat vicepreşedintele UNPR.

Mihăilescu a menţionat că programul nu necesită magazine şi nici gestionari, ci doar dorinţa de a fi pus în practică.

„E o idee absolut nouă în România”, crede Mihăilescu.

În „coşul de solidaritate” pentru pensionari vor fi incluse produse precum făină, zahăr, ulei, mălai şi orez, dar şi alte produse alimentare cu termen lung de valabilitate, stabilite de consiliul judeţean sau, după caz, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), prevede proiectul hotărârii de guvern pentru derularea acestui program.

Actul normativ stabileşte că, pentru implementarea programului, consiliile judeţene (CJ), Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale (CL), inclusiv cele ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pot înfiinţa societăţi comerciale ori pot extinde obiectul de activitate al societăţilor existente, pentru derularea activităţilor de comerţ cu produse alimentare de bază exclusiv către pensionari.

„Societăţile comerciale înfiinţate de consiliile judeţene, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ori al căror obiect de activitate a fost extins, achiziţionează prin licitaţie publică alimentele de bază destinate vânzării către societățile comerciale înființate de consiliile locale sau al căror obiect de activitate a fost extins, din respectivul judeţ, sau după caz, direct către pensionari. Societăţile vor practica un adaos comercial care să asigure acoperirea cheltuielilor ocazionate de realizarea acestei activităţi”, este principiul pregătit de Guvern.

În document se susţine în continuare că, din punct de vedere economic, programul nu implică un efort bugetar suplimentar, nefiind acordate subvenţii sau sprijin financiar, şi nu există un impact negativ asupra încasărilor de TVA, fără să fie însă explicat de unde provin fondurile care vor fi utilizate pentru cumpărarea prin licitaţie a alimentelor.

Ultimele Articole