Concedieri masive la unul dintre cei mai mari producători auto vor avea loc în perioada următoare, acordul, care cuprinde şi plecări voluntare, fiind deja semnat cu sindicatele.
CFE-CGC, cel mai important sindicat de la grupul auto francez Renault, a anunţat joi că a decis să semneze un acord care prevede eliminarea, până la sfârşitul acestui an, a 2.500 de posturi în inginerie şi funcţiile terţiare ale companiei în Franţa, via plecări voluntare, transmite AFP şi ouest-france.fr, citate de Adevărul.
Semnarea de către CFE-CGC a acestui acord vine după o decizie similară anunţată luni de Force Ouvriere, cel de al patrulea mare sindicat de la Renault. În condiţiile în care cele două sindicate reprezintă împreună mai mult de 50% din angajaţii de la Renault, acordul poate fi validat. Celelalte două sindicate reprezentative, CFDT şi CGT, urmează să se pronunţe şi ele în cursul zilei de joi. Acest acord face parte dintr-un plan mai amplu care prevede realizarea unor economii de peste două miliarde de euro pe trei ani, anunţat la finele lunii mai de conducerea Renault. Planul prevede eliminarea a 15.000 de posturi la nivel global, dintre care 4.600 numai în Franţa. Cele 2.100 de posturi care sunt prevăzute să fie eliminate la uzinele franceze urmează să facă obiectul negocierilor.
Groupe Renault, producător auto din anul 1898, este un grup internaţional prezent în 134 de ţări, care a vândut aproape 3,8 milioane de vehicule, în 2019. În prezent, compania are peste 180.000 de angajaţi, 40 de fabrici şi 12.700 de puncte de vânzare în întreaga lume.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
În total, Renault are în Franţa 48.000 de angajaţi, din care 17.300 sunt în producţie, 8.900 în inginerie şi 6.600 în poziţii auxiliare de suport. În România, Renault Group are aproape 19.000 de angajaţi, din care peste 14.000 sunt la Mioveni, la uzinele de automobile şi de motoare, iar în Bucureşti, în noul centru unic lucrează circa 3.200 de persoane. Din fericire, până acum nu au fost anunţate concedieri în România în rândul angajaţilor Renault Group.