Societatea Naţională a Sării este singurul producător de sare din ţară şi încasează anual câteva milioane de euro doar din biletele de vizitare ale salinelor. Conducerea companiei a găsit o idee ingenioasă care speră să-i sporească afacerile cu cel puţin 50%: vrea să vândă pachete integrate celor interesaţi să meargă la tratament în cele şapte mari saline pe care le administrează la nivelul întregii ţări.
„Astăzi noi încasăm doar din turism undeva în jurul a 2,8-3,2 mil euro pe an doar din aceste bilete de intrare , dorim ca serviciile pe care le oferim turiştilor să fie diversificate”, a declarat Gabriel Muraru, Director General SALROM
Cele şapte saline sunt: Slănic Prahova, Ocna Mureş, Ocna Dej, salina Praid, Cacica, Râmnicu Vâlcea şi salina de la Târgu Ocna.
„Înregistrăm o medie pe an de aproximativ 1-1,1 mil turişti plătitori de bilete ceea ce ne poziţionează unul din cei mai mari operatori sau gestionari de turişti din România , turişti care sunt de 2 tipuri: fie care caută aceste saline pentru calitatea şi proprietăţile terapeutice, fie pentru pur şi simplu entertainment şi vizitarea acestor caverne saline”
Tratamentul de speleoterapie şi climatoterapie cuprinde practic inhalarea aerului din mina de sare. El este recomandat în special celor care au probleme ale căilor respiratorii, precum bolile astmatice, bronşitice şi alergice. În ceea ce priveşte vârsta, trebuie să ştiţi că oricine se poate trata într-o salină, de la doi ani şi până la 60 de ani.
Citeşte şi Producţie istorică de sare în România