Soții și mame ale unor militari din regiunea separatistă ucraineană Donețk s-au plâns că rusele lor au fost victime ale unor agresiuni sexuale din partea militarilor ceceni, potrivit site-ului rus de investigații Meduza.
Femeile au făcut o plângere la șeful republicii autoproclamate Donețk, Denis Pușilin, iar aceasta a fost publicată pe canalul de Telegram Batman DPR.
Un activist pentru drepturile omului din Cecenia, Abubakar Iangulbaev, a spus că o sursă din regimentul cecen Sever i-a confirmat autenticitatea plângerii. Potrivit documentului, doi militari din Corpul 1 de armată al așa-zisei Miliții a Poporului din Donețk, care au fost mobilizați în orașul Dokuceaevsk.
Numele lor nu au fost dezvăluite. Cei doi „au fost violați de ceceni în fața colegilor lor. Camarazii care au vrut să-i protejeze pe oamenii noștri au fost amenințați că vor fi împușcați „ca niște câini””, se arată în plângere. „Comandanții militari nu vor să se confrunte cu oamenii lui Ramzan Kadîrov” și încearcă să mușamalizeze incidentul”, se mai arată în plângerea datată 23 septembrie.