Money.ro

Min. Economiei analizează trei oferte pentru stabilirea consultantului privind managementul privat

Comertului si Mediului de Afaceri, companii de stat, conducere, Consultanta, MECMA, Ministerul Economiei, oferte, personal, recrutare

„Două dintre oferte au fost declarate întârziate, deoarece au fost depuse după termenul limită stabilit în documentaţia de atribuire, astfel încât au fost deschise doar trei dintre ofertele înregistrate”, se arată într-un comunicat emis marţi de minister.

 

Pentru stabilirea consultantului MECMA în procesul de implementare a managementului profesionist, comisia de evaluare va analiza ofertele tehnice şi financiare ale operatorilor economici: SC Agenţia de Servicii Profesionale SRL, SC Pedersen & Partners Consulting SRL şi Asocierea George Butunoiu Group SRL & SCA Biriş Goran.

 

„Procedura de achiziţie a fost organizată in conformitate cu art. 16 din OUG 34-2006 privind achiziţiile publice cu modificările şi completările ulterioare. Rezultatul evaluării ofertelor depuse urmează să fie comunicat oficial de către reprezentanţii MECMA în cel mai scurt timp”, mai informează ministerul.

 

Consultantul va întocmi caietele de sarcini ce vor sta la baza licitaţiilor pentru desemnarea firmelor de recrutare a viitorilor manageri, pentru fiecare dintre cele cinci companii: SC Hidroelectrica SA, SC Oltchim SA, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), Electrica Furnizare şi Compania Naţională Romarm SA. Consultantul va selecta, împreună cu reprezentanţii ministerului, informaţiile economice care sunt necesare firmelor de recrutare pentru selecţia managerilor. De asemenea, consultantul va stabili elementele esenţiale care trebuie urmărite în interviurile finale.