Sorin Simon

Mini-amnistia fiscală: Care datorii vor fi iertate şi care nu

amendă, Amnistie fiscală, codul fiscal, datorii, Fisc, penalizari

Noile modificări ale Codului Fiscal scuteşte de plata penalităţilor, atât persoanele fizice, cât firmele, condiţia fiind ca stingerea datoriilor să se facă de către contribuabil până la 31 decembrie 2011. Prevederile se aplică pentru obligaţii restante până la 31 august 2011, scrie România liberă.

În cazul în care, contribuabilul primeşte înştiinţarea de plată după data de 31 august însă pentru datorii anterioare acestei date, anularea penalităţilor de întârziere se aplică în aceleaşi condiţii prevăzute de ordonanţa de modificare a Codului Fiscal, potrivit lui Mitel Spătaru, senior consultant la FinExpert. Conform reglementărilor cuprinse în recentele modificări, pentru obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011, penalităţile de întârziere se anulează în condiţiile în care se achită, până la data de 31 decembrie 2011 obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora. Citeşte mai mult pe România liberă