Ministerele trebuie să aplice legea privind concediul forţat de 10 zile

aplicare, concediu, legea, ministere

„Perioada în care trebuie luate aceste măsuri este octombrie-decembrie. În acest moment, legea se află la Curtea Constituţională, iar în clipa publicării în Monitorul Oficial toţi ordonatorii de credite vor trebui să ia toate măsurile pentru a aplica textul de lege”, a afirmat Sârbu.

Câteva zeci de sindicalişti afiliaţi Alianţei Bugetarilor, angajaţi din învăţământ, sănătate şi funcţionarii publici au pichetat miercuri sediile PSD şi PD-L din Bucureşti, protestând faţă de prevederile legii unice a salarizării unice, prin care le sunt tăiate sporurile şi deciziei guvernului privind neplată a 10 zile lucrătoare în ultimele trei luni ale acestui an.

Protestele sindicaliştilor ar urma să continue pe 5 octombrie, cu o grevă generală de o zi, anunţată de federaţiile sindicale care îi reprezintă pe poliţişti, personalul sanitar, cadrele didactice şi funcţionarii publici.

În 7 octombrie, sindicatele din Alianţa Bugetarilor vor face un miting şi un marş de protest în Capitală.

Ultimele Articole