Marian Manolache

Ministerul Afacerilor Europene extinde lista proiectelor prioritare de la 60 la 100

Leonard Orban, proiecte prioritare

‘O să creştem până la sfârşitul săptămânii – începutul săptămânii viitoare la 100 de proiecte, pe care le urmărim şi le supraveghem îndeaproape, ca să vedem modul în care se implementează’, a declarat luni ministrul Afacerilor Europene, după întâlnirea cu şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional /FMI/, Jeffrey Franks.

 

La începutul lunii octombrie, premierul Emil Boc i-a cerut ministrului Leonard Orban o listă cu principalele 60 de proiecte pe fonduri europene, cu valori între 20 şi 600 de milioane de euro, care vor fi monitorizate de Guvern.

 

Lista cuprinde 51 proiecte de mediu şi nouă de transport, în valoare totală de peste 7,35 miliarde de euro. Din aceşti bani, peste 4,73 miliarde de euro reprezintă fonduri de la Comisia Europeană, ca avansuri şi deconturi în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor legale de către beneficiari, iar restul sunt bani care trebuie să provină de la beneficiari, de la autorităţile locale şi de la bugetul de stat, sub formă de cofinanţări şi prefinanţări.