Ministerul de Finanţe a luat 793,8 mil. euro la licitatia de titluri de stat

Banca Naţională, comisia europeana, FMI, Fondul Monetar International, Guvern, împrumut, MFP, Ministerul de Finante, titluri de stat

Licitaţia actuală a avut loc în contextul în care Fondul a amânat acordarea către România a celei de-a treia tranşe din împrumutul de 12,95 miliarde euro şi după ce Comisia Europeană anunţase că a amânat acordarea celei de-a doua tranşe, de 1 miliard euro, din împrumutul acordat României, în valoare totală de circa 5 miliarde euro, pe o perioadă de doi ani.

FMI a dat României primele două tranşe din pachetul de asistenţă financiară negociat, în valoare totală de 6,57 miliarde euro. A treia tranşă, de 1,5 miliarde euro, era programată iniţial pentru jumătatea lunii decembrie, conform calendarului stabilit, iar jumătate din tranşa FMI şi întreagă tranşă de la CE erau destinate finanţării deficitului bugetar.

Finanţele au atras cu 98,5% mai mult decât anunţaseră iniţial, de 400 milioane euro, iar rata dobânzii este de 5,25% pe an, potrivit datelor băncii centrale.

MFP a luat din piaţă 54% din suma ofertată de cele 13 bănci, de 1,476 miliarde euro.

Astfel, dealerii primari au fost Alpha Bank România, BRD – Groupe Societe Generale, Banca Comercială Carpatica, Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citigroup Europe PLC Dublin – sucursala România, ING Bank NV Amsterdam – sucursala Bucureşti, MKB Romexterra Bank, Raiffeisen Bank, RBS Bank România şi UniCredit Ţiriac Bank.

Este a doua licitaţie de titluri în valută din acest an, după ce, pe 14 august, Finanţele au plasat, prin subscripţie publică, obligaţiuni de stat cu dobândă denominate în euro, cu maturitate la 4 ani, de 447 milioane euro, cu 49% peste nivelul anunţat iniţial, rata dobânzii fiind tot de 5,25% pe an.

Pe de altă parte, în iulie, MFP a împrumutat aproximativ un miliard euro de la băncile din România, printr-un aranjament de tip „club loan”, pentru finanţarea deficitului bugetar.

În acest an, Finanţele au emis deja titluri de stat în lei de aproape 59 miliarde lei (13,9 miliarde euro), de aproape cinci ori mai mult decât în întreg anul 2008.

Autorităţile române şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au agreat, după misiunea de evaluare a Fondului din august, o nouă ţintă de deficit bugetar pentru finalul acestui an, de 7,3% din produsul intern brut (PIB) (36,5 miliarde lei), la o contracţie economică de 8,5% pentru acest an şi o valoare a PIB de 497,3 miliarde lei. După primele 9 luni, deficitul a ajuns la circa 5,14% din PIB.