Primele 50 de proiecte depuse în cadrul Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat au fost selectate pentru finanţare, a anunţat, miercuri, ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla.
Potrivit Ministerului Dezvoltării, 19 instituţii de învăţământ, 13 edificii socio-culturale, 11 blocuri de locuinţe, 4 clădiri administrative şi 3 unităţi de sănătate au fost incluse în celor care pot primi finanţare odată ce autorităţile locale depun documentele suplimentare necesare.
Unde se află clădirile care vor fi consolidate
Clădirile sunt din Bucureşti, Argeş, Botoşani, Braşov, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ilfov, Neamţ, Prahova, Timiş, Tulcea, Vaslui şi Vrancea, iar suma totală solicitată pentru consolidarea lor este de 738 milioane de lei.
”În urma includerii pe Ordinul de ministru, beneficiarii trebuie să depună documentaţia necesară în vederea încheierii contractelor de finanţare. Odată încheiate aceste contracte, având în vedere că finanţarea este asigurată din bani publici, se va derula procedura de achiziţie publică, iar după aceea pot începe lucrările de consolidare”, a transmis, miercuri, Ministerul Dezvoltării, într-un comunicat de presă.
Instituţia derulează Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, care, pentru anul 2023, are un buget alocat de 200 de milioane de lei credite bugetare şi 500 milioane de lei credite de angajament, iar finanţarea este de 100%. Locatarii clădirilor consolidate şi autorităţile locale nu vor fi nevoiţi să restituie banii.
În perioada 3 ianuarie – 20 februarie, a fost deschis apelul de proiecte pentru Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, în urma căruia au fost depuse cereri de finanţare pentru consolidarea seismică a 366 de clădiri.
Alte 251 de clădiri vor fi consolitate prin PNRRR și 57 prin Compania Naţională de Investiţii
Celelalte 316 proiecte dintre cele 366 de solicitări de includere în Program au primit solicitări de clarificare şi sunt în etapa de evaluare.
Suplimentar clădirilor consolidate prin Programul naţional de consolidare, ministerul finanţează, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), alte 251 de clădiri, iar, prin Compania Naţională de Investiţii, 57 de clădiri.