Ministerul Educaţiei va introduce costul pe cap de elev din anul şcolar 2010-2011 (video)

costuri, educație, eficientizare, elevi, profesori

Cel puţin aşa îşi doreşte Ministerul Educaţiei pentru viitorul an şcolar, când va introduce costul pe cap de elev. Măsura urmează să aducă o economie de minim 15 procente la bugetul instituţiei.

Ministerul Educaţiei va introduce sistemul de finanţare per capita la elevi din anul şcolar 2010-2011. Banii vor fi alocaţi fiecărei unităţi de învăţământ în funcţie de necesităţile elevilor şi de specializarea urmată. După această formulă vor fi plătiţi şi profesorii. Sistemul de finanţare pe cap de elev este prevăzut în acordul semnat de România cu Banca Mondială şi presupune cheltuierea eficientă a banilor din învăţământ.

„Putem avea o mai mare disponibilitate a colegilor noştri de a nu realiza 2 clase din 30 de elevi, nu din 15 una şi din 15 alta, numai pentru că trebuie să facem un post pentru un profesor sau altul, fie el suplinitor. Un profesor care este şi director în noul Cod al Educaţiei nu va mai avea ca şi profesor reducere de nu ştiu câte ore, adică să nu mai predea ca să fie director. Va face şi o parte din predarea efectivă şi manageriatul şcolii”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Mihnea Costinoiu.

În memorandumul cu Banca Mondială se arată că spre deosebire de Germania şi Franţa unde media este de 22 de elevi pe clasă, în România, aceasta este de doar 20,6 elevi şi continuă să scadă. Concluzia experţilor străini este că ţara noastră are mai mulţi profesori decât e nevoie. Pe scurt, eficientizarea cheltuielilor va însemna trimiterea acasă a profesorilor necalificaţi şi eliminarea şcolilor nerentabile, cu deficit de elevi, prin comasarea cu alte unităţi. Vestea bună este că profesorii vor fi plătiţi mai bine.

„Toate aceste reduceri, în acest moment, estimate de către noi de la Bucureşti, poate aduce costuri suplimentare, spunem noi, de minim 15% economie în sistemul de învăţământ, bani care pot fi folosiţi pentru plata profesorilor, plata suplimentară a profesorilor”, a mai adăugat Costinoiu.

Formula costului pe cap de elev trebuie aprobată de Parlament până la finalul anului şi implementată din iunie 2010, potrivit acordului cu Banca Mondială.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel