Plata anticipată a impozitului pe profit a fost introdusă de guvern de la 1 ianuarie 2010. Astfel, la fiecare patru luni, firmele trebuie să plătească la buget un sfert din impozitul datorat pentru anul precedent, indexat cu rata inflaţiei.
Declaraţiile senatorului PDL nu au primit încă o reacţie din partea guvernului. Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, declara, însă, recent că introducerea plăţii anticipate a impozitului de profit va creşte gradul de predictibilitate a veniturilor statului. În replică, reprezentanţii mediului de afaceri au acuzat faptul că măsura va pune şi mai multă presiune pe mediul privat, ajuns să finanţeze statul statul, fără dobândă.
Până în acest an, sistemul plăţilor anticipate trimestriale era aplicat doar în cazul băncilor. Anul trecut, peste 630 de mii de companii erau înregistrate ca plătitoare de impozit pe profit.