„Suntem convinşi că modernizarea infrastructurii ucrainene de tranzitare a gazului, ca şi reformele în domeniu energetic, vor asigura un transfer de încredere spre Europa”, a spus Oleksandr Kupcişin în intervenţia sa din cadrul summitului Iniţiativei Central-Europene, care s-a desfăşurat la Bucureşti.
Totodată, oficialul ucrainean a declarat că Ucraina doreşte să evite orice complicaţie în acest sens. „Aş vrea să subliniez că Ucraina este gata să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale faţă de partenerii europeni în ceea ce priveşte tranzitul gazului pe piaţa europeană. Ucraina face tot posibilul pentru a evita orice complicaţie şi pentru a dovedi că este un partener de încredere în privinţa aprovizionării cu energie”, a evidenţiat ministrul adjunct.
„Fiind o importantă rută de tranzit al gazului natural spre Europa, Ucraina trebuie să se asigure că va continua să reprezinte o opţiune atractivă pentru partenerii europeni, de aceea, în mod sistematic şi consistent, implementăm prevederile declaraţiei UE-Ucraina din 23 mai 2009”, a adăugat Kupcişin.
Premierul rus Vladimir Putin a avertizat miercuri că Rusia îşi va reduce livrările de gaz spre Europa prin Ucraina, dacă această ţară mai extrage ilegal gaz fără să-şi achite factura. Iarna trecută, în ianuarie, o serie de ţări europene au rămas fără aprovizionarea cu gaz, din cauza unui conflict între Kiev şi Moscova. Un sfert din gazul consumat de UE provine din Rusia, dintre care 80% trece prin Ucraina.
În acest context, reprezentantul rus la UE, Vladimir Cijov, le-a cerut vineri europenilor să ia „măsuri preventive” pentru a se evita o nouă criză a gazului în Ucraina la iarnă, potrivit AFP. El a mai spus că Ucraina trenează liberalizarea pieţei sale de gaz şi probabil nu va reuşi să îndeplinească cererea FMI de a creşte tarifele interne.
Rezervele de gaz stocate subteran de Ucraina sunt aproape tot atât de semnificative ca rezervele totale ale tuturor ţărilor din UE, dar nimic nu garantează că ea le va folosi pentru a evita o întrerupere a livrărilor de gaz rusesc spre Europa, a adăugat el.