‘În momentul de faţă se face această evaluare, am colectat informaţiile din ţară şi se prelucrează datele, atât pentru computer tomograf, cât şi pentru RMN şi aparate Roentgen, de asemenea şi pentru aparate pentru anestezie şi terapie intensivă. Intenţionăm să facem o evaluare şi să etapizăm, în vederea unei licitaţii pe acord-cadru, pe o perioadă de doi sau trei ani, de aşa manieră încât să acoperim nevoia de aparatură în domeniile pe care le-am pomenit’, a arătat Vasile Cepoi.
În privinţa externalizării serviciilor de imagistică medicală, ministrul Sănătăţii a precizat că aceasta se poate face numai acolo unde nu există aceste servicii şi ca back up pentru situaţiile în care existând un singur aparat acesta se poate defecta.
‘În niciun caz această externalizare nu înseamnă că pacientul în urgenţe este trimis să plătească şi să-şi facă investigaţia respectivă’, a arătat ministrul, care a precizat că acolo unde au existat astfel de cazuri ‘este o încălcare a legii’, dar că ‘poate şi să nu fie o încălcare a legii dacă se respectă cealaltă prevedere legală, că pacientul care este trimis pe perioada internării să-şi facă o investigaţie cu plată sau să-şi cumpere un medicament şi vine şi-şi decontează cheltuiala respectivă la spital’.