Peste 500 de farmacii din țară comercializează medicamente care conțin oxicodonă și fentanyl, iar acestea vor fi verificate de autorități pentru a se asigura că se respectă legislația în vigoare.
Ministerul Sănătății, împreună cu Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR), continuă controalele în unitățile autorizate să deruleze activități cu medicamente stupefiante și psihotrope, au anunțat, luni, reprezentanții Ministerului Sănătății.
Potrivit instituției, colaborarea cu instituțiile abilitate în desfășurarea anchetei referitoare la suspiciunea săvârșirii infracțiunilor de trafic sau consum ilicit de stupefiante este o prioritate a Ministerului Sănătății și a instituțiilor subordonate.
Verificările vin după ce un farmacist bucureștean, care acționa ca un veritabil traficant de droguri, a fost prins în flagrant de ofițerii DIICOT chiar lângă depozitul unui mare lanț de farmacii din România, într-o operațiune specială cu numele de cod „Himera”.